Cursuri gratuite de limba ucraineană, organizate de UUR la Sighetu Marmaţiei

Suntem încântați să vă anunțăm că Uniunea Ucrainenilor din România organizează cursuri gratuite de limba ucraineană, deschise tuturor celor interesați să își îmbogățească cunoștințele și să se conecteze mai profund cu identitatea ucraineană.
Perioada de înscrieri: 25 martie – 5 aprilie 2024
Cursurile încep în data de 8 aprilie 2024
Locație: Sighetu Marmaţiei, Filiala Maramureş a UUR;
Fără limite de vârstă!
Cursurile vor fi susținute de dna. prof. Larisa Petrețchi, o profesionistă dedicată cu o vastă experiență în domeniul educației. Este absolventă a Liceului Pedagogic Taras Șevcenko din Sighetu Marmației. Este dublu licenţiată în Pedagogie şi Pedagogia Învățământului primar și preșcolar, urmând studiile universitare în cadrul Facultăţii de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca. În anul 2015 a absolvit, la aceeaşi facultate, studiile masterale, specializarea Consiliere școlară și asistență psihopedagogică.
„Ne-am gândit să organizăm aceste cursuri pentru copiii de naționalitate ucraineană care au venit din străinătate, copiii care provin din familii mixte (mama ucraineancă și tata de altă naționalitate sau invers) și nu în ultimul rând pentru toate persoanele care doresc să învețe limba ucraineană”, a declarat prof. Larisa Petreţchi.
Cu o experiență de zece ani în învățământ, Larisa Petrețchi s-a evidențiat în diverse roluri. În trecut, a îndeplinit funcția de profesor în învățământul primar, iar în prezent își aduce contribuția în calitate de profesor de pedagogie-psihologie, gradul didactic II, la prestigiosul Liceu Pedagogic Taras Șevcenko. În paralel, ocupă poziția de redactor șef al Revistei Albinuța în cadrul Uniunii Ucrainenilor din România, evidențiindu-și astfel pasiunea pentru educație și cultură.
Ea consideră că limba este un mijloc esențial de comunicare şi o modalitate vitală de a transmite valorile şi tradițiile unei minorități.
„Limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare şi dezvoltare a patrimoniului mondial material şi imaterial şi o componentă esenţială în procesul de definire a unei minorităţi naţionale. Însuşirea acesteia precum şi utilizarea ei ca mijloc de comunicare contribuie la conservarea şi perpetuarea identităţii fiecărei minorităţi. Ea se poate pierde foarte uşor, dacă nu este învăţată şi vorbită în familie ori dacă nu este studiată şi exersată în şcoală”.
Aceste cursuri sunt destinate tuturor celor care doresc să învețe limba ucraineană, indiferent de vârstă sau de nivelul de cunoștințe. Într-o lume tot mai interconectată, învățarea unei limbi noi nu numai că deschide noi oportunități, dar și sprijină conservarea și promovarea diversității culturale.
Pentru înscrieri și mai multe informații: (021) 222 07 37 / (0262) 31 40 14
Haideți să descoperim împreună frumusețea și profunzimea limbii și culturii ucrainene!

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...