Declarația președintelui UUR la patru ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina

Au trecut deja patru ani de la declanșarea agresiunii pe scară largă împotriva Ucrainei. Patru ani de apărare eroică, de morți, de exil, de suferințe, de îngheț, de întuneric, de frică, de lacrimi, de durere inimaginabilă, de solidaritate și speranță.

Pentru România, patru ani de solidaritate și empatie cu victima acestui război și patru ani de neliniște, în vecinătatea imediată a unui război cu efecte catastrofice.

Războiul – și deopotrivă neliniștile sale pentru toți – continuă netulburat.

Nu am reușit să stopăm agresiunea și agresorul, iar pacea stabilă, credibilă și de durată rămâne încă foarte departe, imună la speranțele noastre permanente de a o vedea grabnic și construită just.

În acești patru ani, am trăit și construit câteva certitudini.

Ucraina își duce demnă și în picioare un război legitim de apărare, în virtutea dreptului la autoapărare consacrat în sistemul de drept internațional. Ucraina a reușit o mobilizare maximă a resurselor ei interne – umane, demografice, militare, economice, politice, diplomatice etc., ce poate fi dată ca exemplu pentru orice confruntare-limită contemporană.

România a manifestat o solidaritate și o empatie fără rezerve față de suferințele poporului ucrainean care au convins și impresionat. Țara noastră a acordat și acordă Ucrainei un sprijin foarte larg, sistemic, multidimensional, constant și generos. Suntem în prima linie a sprijinului pentru Ucraina, de la găzduirea generoasă a peste 200.000 de refugiați la alocări bugetare directe, încurajarea participării Ucrainei la scheme multinaționale de achiziție de muniție și armamente, ajutor umanitar, susținerea politicii de sancțiuni a UE, susținerea aplicării unor instrumente financiare multiple ale UE privind Ucraina, susținerea includerii Ucrainei în programe UE și NATO de sprijin etc.

Solidaritatea și sprijinul României contribuie masiv la crearea premiselor pentru construirea și derularea unor relații de parteneriat strategic între România și Ucraina. Fără sprijinul solid și permanent al țării noastre în anii de război, un parteneriat strategic în relația bilaterală nu ar fi fost posibil.

Acest sprijin trebuie să continue. Investițiile României în sprijinirea războiului de apărare al Ucrainei sunt investiții în securitatea țării noastre, în stabilitatea regiunii și în viitorul copiilor noștri.

Continuăm să construim împreună o relație de parteneriat strategic, o apropiere credibilă a Ucrainei de Europa și de Uniunea Europeană, reconstrucția post-conflict a Ucrainei și, mai ales, o arhitectură de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre care să țină cont de nevoile și interesele de securitate ale țărilor noastre.

Uniunea Ucrainenilor din România a fost permanent, în acești patru ani, parte activă a întregii construcții de pace, securitate, stabilitate și liniște în această parte a Europei, parte a sprijinului românesc și internațional pntru Ucraina, parte a eforturilor pentru o pace justă și pe termen lung. Vom fi și în continuare. Construim poduri europene spre Ucraina și sprijinim poduri ucrainene spre România și Europa.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...