O delegație a Uniunii Ucrainenilor din România, condusă de președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică C8, desfășurat în perioada 18-20 septembrie, la Bukovel, în regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina.
Din delegație au mai făcut parte prim-vicepreședinții UUR, Vasile Pasenciuc și Ilie Sauciuc, vicepreședintele UUR Ioan Recalo, secretarul general al UUR, Irina Liuba Horvat, trezorierul UUR, Vasile Buciuta, președintele Filialei Maramureș a UUR, Miroslav Petrețchi, consilierul UUR Fabian Popovici și Dorin Herbil, membru al Organizației Locale Sighetu Marmației a UUR.
Participarea UUR la această reuniune a reprezentat o oportunitate importantă pentru consolidarea relațiilor dintre România și Ucraina, pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere și pentru susținerea unor proiecte care apropie comunitățile și administrațiile locale și regionale.
În cadrul summitului, membrii delegației Uniunii Ucrainenilor din România au participat la discuții și întâlniri cu oficiali ucraineni, reprezentanți ai administrațiilor regionale și locale, precum și cu factori implicați în dezvoltarea parteneriatelor dintre România și Ucraina. Temele abordate au vizat securitatea, dezvoltarea economică, investițiile, infrastructura și reconstrucția Ucrainei.
Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut întrevederi cu președintele Parlamentului Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, și cu adjunctul șefului Administrației Prezidențiale, Viktor Mykyta. Discuțiile s-au concentrat asupra evoluției relațiilor româno-ucrainene, consolidării dialogului bilateral și importanței unor inițiative menite să apropie cele două state.
De asemenea, președintele UUR a purtat discuții cu reprezentanții regiunilor Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Zakarpattia, Ternopil și Odesa, în cadrul cărora au fost abordate oportunități de dezvoltare a cooperării regionale și transfrontaliere, intensificarea contactelor instituționale și identificarea unor noi proiecte comune.
Participarea delegației la summit a reflectat implicarea constantă a Uniunii Ucrainenilor din România în consolidarea relațiilor dintre cele două țări. Prin facilitarea semnării a zeci de acorduri de parteneriat între administrațiile locale și regionale, precum și prin susținerea contactelor dintre reprezentanții mediului de afaceri, UUR a contribuit la dezvoltarea unor legături instituționale și economice durabile.
Activitatea desfășurată în cadrul acestor demersuri a evidențiat rolul pe care organizațiile reprezentative ale comunităților naționale îl pot avea în apropierea administrațiilor, comunităților și societăților din România și Ucraina, dincolo de dimensiunea culturală și identitară.
Prin prezența la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică (C8), membrii delegației UUR au susținut consolidarea dialogului româno-ucrainean, dezvoltarea cooperării transfrontaliere și identificarea unor oportunități de colaborare, în beneficiul comunităților din cele două state.







