Dialog constructiv pentru susținerea comunității ucrainene din Bălcăuți

Luni, 21 iulie 2025, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi a avut o întâlnire de lucru cu primarul comunei Bălcăuți, județul Suceava, domnul Iulian Petru Chideșa, la care au participat, de asemenea, președintele Filialei UUR-Suceava, prof. Ilie Sauciuc, viceprimarul comunei, domnul Ionuț Plecan, precum și consilierul UUR, Fabian Popovici.  Discuțiile s-au axat pe provocările cu care se confruntă comunitatea ucraineană din Bălcăuți și pe demersurile necesare pentru identificarea celor mai potrivite soluții.

A fost discutată importanța continuării investițiilor în infrastructura locală, în acest cpntext domnul Petrețchi a subliniat necesitatea implementării proiectelor deja depuse de Primăria Bălcăuți. Aceste proiecte vizează modernizarea sistemului de apă și canalizare, reabilitarea și extinderea rețelei de drumuri, precum și amenajarea unor piste dedicate pentru bicicliști, toate acestea reprezentând elemente esențiale pentru dezvoltarea durabilă a comunității.

Președintele UUR a subliniat, de asemenea, importanța consolidării relațiilor de cooperare bilaterală cu autoritățile din Ucraina, în special prin valorificarea fondurilor europene disponibile prin Programul Interreg NEXT România–Ucraina 2021–2027. Acest program susține inițiative în domenii precum protecția mediului, dezvoltarea economică, turism, cultură, educație și sănătate. Cu această ocazie, Nicolae-Miroslav Petrețchi a evidențiat și expertiza Uniunii Ucrainenilor din România în elaborarea de proiecte și în facilitarea dialogului dintre partenerii români și ucraineni – o resursă valoroasă, ce poate fi pusă la dispoziția Primăriei Bălcăuți pentru sprijinirea acestor eforturi.

Totodată, au fost discutate oportunitățile de cooperare economică și de afaceri cu administrațiile și instituțiile din Ucraina, propunând primarului participarea la o serie de forumuri economice, ce vor avea loc în perioada următoare, în Ucraina. Aceste evenimente reprezintă contexte favorabile pentru identificarea unor oportunități concrete de dezvoltare și pentru întărirea parteneriatelor transfrontaliere.

Pe lângă aceste subiecte, au fost abordate și teme de actualitate care influențează în mod direct viața comunității, precum managementul câinilor fără stăpân și eficientizarea colectării selective a deșeurilor menajere. Nicolae-Miroslav Petrețchi l-a asigurat pe domnul primar de sprijinul său deplin, atât din postura de parlamentar, cât și de președinte al Uniunii Ucrainenilor din România, reafirmând angajamentul ferm al UUR pentru susținerea și dezvoltarea comunităților în care trăiesc etnicii ucraineni.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...