„Diversitate în unitate”, acțiune organizată la Școala Gimnazială Gellert Sandor Micula

Joi, 25 Septembrie, a avut loc acțiunea „Diversitate în unitate”, organizată de către Toga Iudita, manager GAL zona sătmarului, împreună cu cadrele didactice de la Școala Gimnazială Gellert Sandor Micula.

Scopul principal al evenimentului a fost promovarea incluziunii sociale, toleranței și respectului pentru diversitatea etnică, cunoașterea tradițiilor și valorilor culturale ale minorităților naționale, promovarea educației interculturale și respectul pentru diversitate în rândul elevilor.

La deschiderea evenimentului  au luat cuvântul coordonatorul proiectului împreună cu echipa sa, primarul comunei Micula, Dobos Istvan și directorul adjunct Bejera Horvat Adriana. Cadrele didactice implicate  în acest proiect au fost Bejera Horvat Adriana, profesor de limba ucraineană, Cireș Sipos  Timea, profesor de limba maghiară, Stef Monica, profesor istorie, Buzgau Giulia consilier scolar și Smecicas Oana, profesor de muzică care au reușit să creeze o atmosferă plină de culoare multiculturală.

În cadrul evenimentului desfășurat, elevii școlii au fost cei care au demonstrat că diversitatea nu este o bariera ci o punte de legătură între oameni prezentând fiecare un spectacol în care fiecare etnie are special.

Evenimentul s-a desfășurat pe secțiuni în care momentele muzicale au încântat audiența fiind prezentate  cântece tradiționale interpretate de elevi din fiecare etnie și români, recitări de poezii despre acceptare și prietenie, dansuri populare maghiare, standuri cu costume tradiționale, obiecte de artizanat, fotografii, simboluri culturale, afișe create de elevi cu mesaje despre diversitate, toleranță și unitate.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...