Elevii din jud. Suceava au sărbătorit Ziua Internațională a Omului de zăpadă

”Stă pe loc şi nici nu-i pasă
Şi-i atâta de răcit!
Dar nu vrea să vină-n casă…
Că nu-i place! – L-aţi ghicit?”
Dacă adulții pot avea dificultăți în decriptarea acestei ghicitori, cu siguranță copiii, cu agerimea și istețimea lor, găsesc răspunsul în câteva secunde: omul de zăpadă! Așa s-a întâmplat și cu micuții de la școlile gimnaziale sucevene Paltinu și Argel, care s-au bucurat de minunate activități dedicate Zilei Internaționale a Omului de zăpadă, marcată pe 18 ianuarie.
Îndrumați de cadrele didactice Constantina Bursuc și Cerasela Ciornei, copiii au aflat că inițiatorii Zilei Internaționale a Omului de zăpadă au asociat cifra 1 cu o mătură și cifra 8 cu forma omului de zăpadă, plasând în luna ianuarie un prilej minunat pentru ca cei mici să simtă din plin bucuria iernii și a jocurilor pe zăpadă.
Elevii Școlii Gimnaziale Paltinu, alături de profesoara Constantina Bursuc, au participat la o lecție specială în cadrul căreia au citit povești și au învățat poezii în limba ucraineană despre mascota anotimpului rece- omul de zăpadă. Copiii s-au întrecut în realizarea unor lucrări practice, iar la final au fost răsplătiți cu câte un om de zăpadă din ciocolată, cel mai dulce moment care le-a răsplătit eforturile.
La Școala Gimnazială Argel, profesoara Cerasela Ciornei, a ales să petreacă această zi afară, împreună cu elevii dumneaei, și să se bucure împreună de construirea unui om de zăpadă, având convingerea că activitățile în aer liber sunt recreative și solidarizează micuții, în contrapondere cu jocurile electronice de pe calculator.
Fiecare dintre noi își amintește cu drag de copilărie și de jocurile iernii. Efortul cadrelor didactice sucevene au contribuit la păstrarea unei tradiții de suflet, aflată adânc în memoria copilăriilor noastre inocente și a reamintit tuturor bucuria simplă a iernii.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...