Elevii școlii din Șerbăuți s-au bucurat de o frumoasă excursie în Transilvania

Elevii Școlii Gimnaziale “Călinești Cuparencu”, comuna Șerbăuți, s-au bucurat de o frumoasă excursie în Transilvania, sub coordonarea prof. Loredana Mândrășteanu, în colaborare cu înv. Ionuț Marteniuc și înv. Elena Cozmei. Excursia a fost organizată cu susținerea financiară a Uniunii Ucrainenilor din România, Filiala Suceava.
În perioada 4–5  iunie 2023, grupul format din 33 de elevi și cadre didactice însoțitoare a parcurs traseul: Suceava – Câmpulung Moldovenesc- Vatra Dornei – Pasul Tihuța – Cluj – Turda – Târgul Mureș – Suceava.  Vizita la “Castelul Dracula”, în Munţii Bârgăului, a fost o experiență unică pentru copii. La Turda, elevii au coborât în salină, una dintre cele mai spectaculoase din România şi din lume, care i-a impresionat prin grandoare, şi unde s-au bucurat de răcoare şi de câteva momente de relaxare. La Târgu Mureș, au vizitat cea mai mare grădină zoologică din țară, cu o suprafaţă de 20 de hectare, unde au putut admira aproximativ 100 de specii de animale și păsări, din toate colțurile lumii.
Excursia de două zile, realizată cu sprijinul  filialei sucevene a UUR, a adus multă bucurie în sufletul copiilor și le-a oferit, multe amintiri de neuitat.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...