Elevii ucraineni au sărbătorit Crăciunul la Școala „George Coșbuc” din Sighetu Marmației

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat joi, 18 decembrie, la serbarea de Crăciun a elevilor care studiază limba ucraineană maternă în cadrul grupelor de studiu recent înființate în județul Maramureș, la Școala Gimnazială „George Coșbuc” din municipiul Sighetu Marmației. Evenimentul a demonstrat că aceste grupe nu reprezintă doar un demers administrativ, ci o inițiativă vie, cu impact direct asupra copiilor, părinților și comunității.

Serbarea a inclus colinde, poezii și momente artistice susținute cu emoție de elevii celor două grupe de studiu, de la nivel primar și gimnazial, evidențiind atât cunoștințele lingvistice, cât și atașamentul profund față de tradiții și valori culturale. Înființarea acestor grupe într-o unitate de învățământ de prestigiu, precum Școala Gimnazială „George Coșbuc”, constituie un exemplu de bună practică, atât din perspectiva educațională, cât și prin deschiderea instituțională față de diversitate, dialog intercultural și respectarea dreptului la educație în limba maternă.

”Pentru mine, emoția a fost cu atât mai intensă cu cât, în calitate de părinte, am avut bucuria de a-l vedea pe fiul meu, Miroslav, colindând și studiind limba ucraineană maternă, ducând mai departe o tradiție care ne leagă de copilărie, de familie și de rădăcini. Privindu-l, mi-am amintit de anii în care eram și eu copil și mergeam la colindat, de bucuria sinceră a sărbătorilor de iarnă și de responsabilitatea pe care o avem de a transmite aceste valori mai departe. Sunt momente care nu pot fi cuantificate, dar care definesc identitatea unei comunități”, a scris Nicolae-Miroslav Petrețchi pe contul sau de Facebook.

Președintele UUR a subliniat că aceste momente sunt deosebit de importante pentru părinții și copiii, care văd în studiul limbii materne o oportunitate reală de dezvoltare identitară, educațională și profesională. Bucuria elevilor și implicarea lor reflectă succesul inițiativei și necesitatea continuării acestui proiect. Grupele de limbă ucraineană răspund unei nevoi reale și firești a copiilor și părinților, care doresc ca limba maternă să fie învățată, trăită și transmisă într-un cadru educațional de calitate. Bucuria elevilor și implicarea familiilor lor confirmă că această oportunitate era așteptată și necesară, iar rezultatele se reflectă deja prin entuziasmul, progresul și dedicarea copiilor.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a transmis mulțumiri speciale doamnei director prof. Oana Tompoș, pentru sprijinul acordat în înființarea grupelor, precum și doamnelor profesoare coordonatoare, Olea Brumar și Viorica Coroli, pentru profesionalismul și dăruirea cu care îi instruiesc pe copii, insuflându-le dragostea pentru limbă, cultură și tradiție. De asemenea, a apreciat eforturile colegilor din cadrul Filialei Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, care susțin constant învățământul în limba maternă și contribuie activ la proiectele educaționale și comunitare.

La finalul serbării, copiii au primit cadouri din partea Uniunii Ucrainenilor din România, în cadrul campaniei tradiționale care oferă anual peste 8.000 de daruri elevilor ucraineni din întreaga țară, un gest simbolic, dar cu semnificație profundă, menit să transmită grijă, solidaritate și continuitate.

Președintele UUR i-a felicitat toți cei implicați pentru organizarea acestui eveniment, evidențiind că educația în limba maternă are un viitor solid în Maramureș și în România. Uniunea Ucrainenilor din România rămâne un partener de încredere al unităților de învățământ și al comunității ucrainene, asigurând susținere legislativă, instituțională și financiară, cu scopul de a crea condițiile necesare dezvoltării și durabilității acestor inițiative.

La eveniment au fost prezenți inspectorul școlar pentru minoritatea ucraineană din cadrul ISJ Maramureș, prof. Angelica Miculaiciuc, directorul Școlii Gimnaziale „George Coșbuc”, prof. Oana Tompoș, prim-vicepreședintele UUR, domnul Vasile Pasenciuc, precum și președintele Filialei Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, domnul Miroslav Petrețchi.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...