Etapa județeană a Concursului de recitare a poeziei ucrainene, la Maramureș

Sâmbătă, 17 aprilie, la sediul UUR-Maramureș, a avut loc jurizarea videoclipurilor trimise de către participanții la etapa județeană a Concursului de recitare a poeziei ucrainene. Scopul principal al competiției este de a insufla elevilor dragostea pentru limba, literatura și cultura ucraineană.
S-au înscris 108 elevi, începând cu clasa pregătitoare și până la clasa a XII-a. Concurenții au fost notați pentru dicție, intonație, accent, costum popular, iar începând cu clasa a IV-a, pentru citirea unui fragment de text literar la prima vedere. S-au acordat premiile I, II, III, mențiuni, diplome de participare și cărți editate de UUR.
Toți participanții, membrii juriului și organizatorii vor primi tricouri personalizate care să le amintească de acest concurs.
Evenimentul a fost organizat de către Filiala Maramureș a UUR, condusă de președintele Miroslav Petrețchi.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...