Eveniment dedicat poetului național ucrainean Taras Șevcenko, organizat la Tulcea

Filiala Tulcea a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat, pe 23 martie, un eveniment deosebit de important, dedicat poetului național Taras Șevcenko, una dintre cele mai reprezentative personalități culturale ale Ucrainei, simbol al luptei pentru libertate și dreptate.
     Manifestarea a debutat cu depunerea de coroane la Rotonda personalităților din municipiul Tulcea, la bustul poetului, unde au participat personalități importante, printre care  președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, secretarul general al Uniunii și președinte al filialei Satu Mare, Horvat Liuba, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, precum și patru reprezentanți ai administrației locale din regiunea ucraineană Zaporojie, alături de membrii organizației locale Tulcea.
     După depunerea de coroane, evenimentul a continuat cu o masă rotundă, desfășurată la Sala ”Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean Tulcea. Celor menționați anterior li s-au adăugat primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, din partea Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, Liuba Bucioc și din partea Comunității Rușilor Lipoveni, Nadia Ignatencu. Dezbaterile s-au axat pe opera poetului Taras Șevcenko și importanța acesteia pentru independența și libertatea Ucrainei.
     De-a lungul discuțiilor, cei patru reprezentanți din Ucraina au acordat plachete și distincții unor reprezentanți ai județului, în semn de recunoștință. La finalul prezentărilor, cele două grupuri vocale ale organizației Tulcea au recitat poezii și au interpretat melodii, toate din opera marelui poet.
     Manifestarea a avut o semnificație aparte pentru comunitatea ucraineană din România și pentru întreaga comunitate culturală. Prin intermediul evenimentului, Uniunea Ucrainenilor din România a subliniat, încă o dată, importanța păstrării tradițiilor și a culturii în contextul globalizării, dar și rolul fundamental pe care îl are cultura în promovarea dialogului intercultural și a păcii în lume.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...