Festivalul Internațional de Colinde Ucrainene, organizat de UUR-Timiș

În spiritul sărbătorilor creștine de Crăciun, cete de colindători din localitățile timișene au umplut până la refuz casa de Cultură a Ucrainenilor din Timișoara, pe 18 decembrie, la “Festivalul Internațional de Colinde Ucrainene”. Evenimentul a fost organizat de UUR-Timiș și binecuvântat de duhovnicii Cristian Popovici și Vasile Anișorac, de la Biserica Ortodoxă Ucraineană.
Colindele au răsunat din vocile ansamblurilor artistice din Timișoara, Lugoj, Știuca, Remetea Mică, Petroasa Mare, Bethausen, Bîrna, Pogănești, Variaș sau Criciova, din județele Arad, Caraș-Severin, Tulcea și Maramureș. În premieră, alături de etnicii ucraineni din România, sărbătoarea a adus alături și copii ucraineni de dincolo de graniță, împreună cu părinții lor.
Invitați speciali ai evenimentului cu fost colindători din Serbia și din Ucraina. Cei din urmă, cărora lef-a stat alături și artistul ucrainean Irina Ștuț, au emoționat asistența prin vocile unor studente din Cernăuți și au oferit diplome și medalii de recunoștință pentru sprijin președinților UUR Nicolae Miroslav Pretrețchi, Gheorghe Hleba-UUR Timiș, Mihai Traista- UUR București și Ilie Sauciuc-UUR Suceava.
Nici oficialitățile nu au lipsit, fiind prezenți președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi, deputatul Uniunii Sârbilor din România, Ognean Crîstici, numeroși lideri ai UUR, profesori și creștini ai comunității ucrainene timișene.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...