Festivalul Toamnei de la Cârcea – sărbătoare a tradițiilor și diversității culturale

Sâmbătă, 25 octombrie, comuna Cârcea din județul Dolj a fost gazda ediției a VIII-a a Festivalului Toamnei, un eveniment devenit deja o frumoasă tradiție locală. Organizată de Primăria și Consiliul Local Cârcea, manifestarea a adunat peste 460 de tineri talentați din ansambluri folclorice din întreaga țară și din străinătate, uniți de aceeași pasiune pentru folclor, dans și port popular.

Scopul festivalului a fost promovarea tradițiilor autentice, a portului popular și a diversității culturale, oferind totodată tinerilor interpreți și dansatori o scenă pe care să-și exprime talentul și dragostea pentru valorile românești și europene.

Evenimentul a debutat cu parada portului popular, urmată de un amplu spectacol de dansuri tradiționale, desfășurat pe scena Centrului Cultural Sportiv Cârcea. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de prezentarea și degustarea preparatelor culinare tradiționale, pregătite cu multă pricepere și suflet de gospodinele din Cârcea și din localitățile învecinate.

Printre ansamblurile participante s-au numărat formații din numeroase județe ale României, dar și invitați din afara țării:

  • Ansamblul folcloric ”Moștenitorii” Isverna, jud. Mehedinți
  • Ansamblul folcloric ”Berbeștenii” din Berbești, jud. Maramureș
  • Ansamblul folcloric ”Ghiocelul” din Malul Mare
  • Ansamblul folcloric ”Junii” din Perteu, jud. Teleorman
  • Ansamblul folcloric ”Floricica” din Bîrla, jud. Argeș
  • Ansamblul folcloric ”Mugurașii Amaradiei”, Roșia de Amaradia, jud. Gorj
  • Ansamblul folcloric ”Moineșteanca”, Moinești, jud. Bacău
  • Ansamblul folcloric ”Lenviragok”, care a reprezentat minoritatea maghiară din Joseni, jud. Harghita
  • Ansamblul folcloric ”Cununa”, Craiova
  • Ansamblul folcloric ”Voci Oltenești”, Craiova
  • Ansamblul folcloric ”Can Renkler” care a reprezentat Uniunea Tătarilor turco-musulmani din Topraisar, jud. Constanța
  • Ansamblul folcloric ”Boka”, din Tivrat, Muntenegru
  • Ansamblul folcloric ”Drienka”, Slovacia

Un moment aparte a fost oferit de solistele Cezarina Grigoriciuc, Cristina Brehuiescu și Ansamblul „Cervona Kalena” din Negostina, coordonat de Alexandru Buchi, care au reprezentat Uniunea Ucrainenilor din România (UUR). Prin frumusețea portului ucrainean, prin dansurile pline de energie și prin bucuria transmisă publicului, tinerii de la „Cervona Kalena” au adus un strop de culoare și diversitate pe scena festivalului, demonstrând că tradițiile minorităților contribuie semnificativ la bogăția culturală a țării.

Uniunea Ucrainenilor din România sprijină în mod constant participarea ansamblurilor și artiștilor ucraineni la asemenea evenimente culturale, contribuind activ la păstrarea și promovarea patrimoniului spiritual ucrainean pe teritoriul României. Prin astfel de inițiative, UUR promovează valorile toleranței, respectului și unității în diversitate.

Festivalul Toamnei de la Cârcea a arătat, încă o dată, că tradițiile, indiferent de origine, sunt punți între oameni, iar frumusețea folclorului rămâne o sursă inepuizabilă de bucurie și inspirație.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...