Filiala București a UUR a organizat „Armonii literare ucraineano-române”

Comitetul filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat, în data de 4 iulie 2020, în regim online, acţiunea culturală „Armonii literare ucraineano-române”.
Preşedintele filialei UUR-Bucureşti, Mihai Traista, a prezentat ultimele numere ale publicaţiilor care apar, lunar, sub egida Uniunii Ucrainenilor din România: „Vilne slovo” (în limba ucraineană), „Сurierul ucrainean” (în limba română), „Ukrainskyi visnyk” (în limba ucraineană), „Naş holos” (în limba ucraineană), „Clopoţel” (în limba ucraineană) şi „Ecouri ucrainene” (în limba română).
De asemenea, Mihai Traista a vorbit despre noile apariţii editoriale cu sprijinul financiar al UUR: “Prosvitlene Shevchenkove slovo” de Evsebyi Frasyniuk, „Kriz shparynku – u svit kazkovyi” de Lyudmyla Dorosh, „Bukovynski obrazky” de Volodymyr Antofiichuk, „Tvory” de Ivan Fedko, „Substantivul şi adjectivul în limba ucraineană contemporană” de Ioan Herbil şi „Dama ultimului cavaler” de Halyna Tarasiuk, traducere din limba ucraineană de Maria Hoşciuc, Corneliu Irod și Mihai Hafia Traista.
Scriitorul Corneliu Irod a prezentat cartea „Dama ultimului cavaler” de Halyna Tarasiuk, oferind aspecte din viața și activitatea literară a renumitei scriitoare ucrainene, autoare a zeci de volume de poezie și proză. El a precizat că Halyna Tarasiuk este o bună cunoscătoare şi iubitoare a literaturii şi culturii române şi a citit un fragment din povestirea „Singur pe centură”, pe care a tradus-o din limba ucraineană în limba română.
Iubitori ai culturii şi literaturii ucrainene, scriitorii şi poeţii români: Cristian Ghica, Dan Ioan Marta şi Tudorel Ciobotaru au citit fragmente din creaţiile personale, iar duetul Zenovia Mandiuc (voce) şi Bogdan Costiuc (acordeon) i-a încântat pe participanți cu cântece populare ucrainene.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...