Creatorii de artă populară ucraineană și-au dat întâlnire în data de 17 mai a.c., la sediul Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România, în Timișoara. Manifestarea culturală s-a bucurat de prezența membrilor din cadrul Consiliului (Rada) UUR și, implicit, a deputatului Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele UUR.
În deschiderea evenimentului, președintele UUR a susținut faptul că Uniunea reprezintă un pilon esențial și un veritabil liant în acest proces, reușind să aducă oamenii împreună și să creeze punți durabile pentru conservarea identității culturale. De asemenea, acesta a mai susținut că aceste realizări nu ar fi fost posibile fără sprijinul constant oferit de statul român, care a înțeles importanța protejării minorităților naționale și care este recunoscut pe plan internațional drept un model de bune practici în acest domeniu, exprimându-și totodată profunda recunoștință față de etnicii ucraineni din toate localitățile județului Timiș, care constituie adevărata forță și esență a acestor manifestări.
Din partea administrației publice locale și județene au răspuns cu bucurie invitației: Deian Popov, subprefectul județului Timiș, Simona Bejan, inspectorul școlar general adjunct, Codruța Tomescu, inspectorul școlar pentru arte, precum și Milena Mureșan, consilier superior la Primăria Municipiului Timișoara, care a dat citire și mesajului transmis de către primarul Dominic Fritz. Din partea conducerii centrale au mai luat cuvântul, Vasile Buciuta, tezorier, și prof. conf. univ. Ioan Herbil, vicepreședinte.
De la manifestarea tradițională nu au lipsit nici membrii Comitetului Filialei Timiș a UUR, împreună cu președintele Maria Szabo-Condrei și prim-vicepreședinții Sorin Șpilca, Vasile Drozd și Mihaela Bumbuc, cea din urmă fiind și inițiatoarea acestui proiect inedit, care îmbină meșteșugurile, arta, dansul și muzica într-o expoziție comună.
Meșterii populari sau colecționarii de obiecte tradiționale ucrainene, care au dat un plus de valoare și culoare expoziției „Creatori de artă populară ucraineană”, au fost din localitățile: Timișoara, Darova, Gottlob, Lugoj, Nițchidorf, Știuca și Dragomirești. Printre aceștia s-a regăsit și designerul Ileana Teslevici, care, pe lângă exponatele prezentate, a realizat și o demonstrație de broderie la mașina de cusut, iar din partea comunității de refugiați din Ucraina au fost aduse ștergare și costume populare stilizate, brodate cu mărgele, accesorii și tablouri pictate.
Cei care au încântat audiența și au destins atmosfera au fost: grupul vocal „Remeteanca”, din Remetea Mică, coordonat de Ana Hrin, precum și grupul instrumental coordonat de Nicoleta Hrin. Din localitatea Știuca au evoluat pe scenă grupurile „Zoreaneții”, coordonat de Mioara Cinar, și „Zolotii Druzii”, coordonați de Nicolae Benzar și Alina Percea. Din partea grupului de ucraineni de dincolo de graniță au smuls ropote de aplauze Marina Verindeanu, împreună cu fiica ei, Veronica Șhobei, și, nu în ultimul rând, Elysaveta Kovalova.
Ediția din acest an a demonstrat încă o dată faptul că, indiferent unde ar trăi etnicii ucraineni în această lume, își continuă misiunea de a transmite generațiilor viitoare valorile moștenite de la străbuni, iar sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România de a susține tradițiile, limba maternă și cultura ucraineană este esențial pentru păstrarea identității naționale și consolidarea legăturilor dintre membrii comunității ucrainene din România.








