Filiala UUR-Tulcea a comemorat victimele Holodomorului din 1932-1933

Filiala Tulcea a Uniunii Ucrainenilor din România a comemorat, pe 26 noiembrie, victimele Holodomorului, Marea Foamete din 1932-1933 din Ucraina, act de genocid la care a fost supus poporul ucrainean de către regimul sovietic.
Evenimentul, organizat de membrii Zadunaiska Sici, a debutat cu o slujbă de pomenire a victimelor  Holodomorului, oficiată de preotul Daniel Lisovencu.
Momentul religios a continuat cu o prezentare audio-video, creată de Georgiana Maladoi, cu date și detalii zguduitoare, care i-a răscolit profund pe cei prezenți, aducându-le aminte de povestirile strămoșilor, care au avut rude victime ale acestei crime în masă.
Alături de membrii și simpatizanții organizației UUR Tulcea, au fost invitați și au participat  refugiați din Ucraina, care locuiesc în prezent în Tulcea. Sprijinul financiar acordat de Uniunea Ucrainenilor din România, a făcut posibilă desfășurarea acestui eveniment, în amintirea și pomenirea celor 10 milioane de oameni care și-au pierdut viața.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...