Fonduri pentru renovarea Bisericii Penticostale din Petroasa Mare, jud. Timiș

Campania “Cunoaște! Susține! Rezolvă!”, inițiată de președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi, a adus fonduri și solidaritate pentru renovarea Bisericii Penticostale din Petroasa Mare, județul Timiș.
Sprijinul financiar semnificativ a fost alocat din fonduri proprii ale UUR, cu contribuții și din partea altor filiale ale Uniunii, și a fost destinat achiziționării de materiale esențiale pentru renovarea lăcașului de cult. Lucrările de renovare au vizat aplicarea de polistiren, colțare, adeziv, grund, vopsea și OSB.
Construcția casei de rugăciune a început în anul 2000 și a fost finalizată doi ani mai târziu, odată cu sosirea ucrainenilor din zona Maramureș. În etapa inițială, comunitatea religioasă număra aproximativ 25 de enoriași, iar de-a lungul timpului numărul acestora a crescut semnificativ.
Gestul generos al Uniunii Ucrainenilor din România reprezintă susținerea spiritualității comunității ucrainene din Petroasa Mare și evidențiază importanța solidarității și diversității culturale.
Indiferent de confesiunea religioasă, sprijinul acordat de UUR subliniază unitatea și colaborarea în vederea întăririi legăturilor dintre etnicii ucraineni.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...