Grupului vocal „Cervona Kalena” din Negostina a reprezentat UUR la Concertul caritabil „Colindul care ne unește”

Concertul caritabil de Crăciun „Colindul care ne unește”, organizat de Departamentul Minorități din cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor în parteneriat cu Asociația CRESC, a umplut în seara de joi, 27 noiembrie 2025, atmosfera Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași cu lumină, emoție și solidaritate. Evenimentul, devenit deja un reper al perioadei premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului, a reunit oameni de diferite vârste, veniți să se bucure împreună de frumusețea colindelor și de spiritul dăruirii.

Participarea Grupului vocal „Cervona Kalena” din Negostina, coordonat de Niculina Clapon, care a reprezentat Uniunea Ucrainenilor din România, a constituit un moment deosebit în cadrul concertului. Prezența pe scenă a grupului vocal a adus o vibrație aparte concertului, prin armoniile și cromatica specifică. În costum popular autentic și cu voci calde, pline de expresivitate, membrii grupului au reușit să transmită emoția unui Crăciun în care dorul, credința și speranța se împletesc în cântec.

Concertul, care face parte din campania „Lumină pentru Crăciunul din inimile noastre”, a avut ca scop susținerea tinerilor cu posibilități materiale reduse prin burse educaționale menite să îi sprijine în continuarea studiilor. Participarea a fost liberă, iar donațiile au fost realizate benevol, într-un spirit autentic de solidaritate și generozitate.

Programul muzical a adus pe scenă o varietate de ansambluri și artiști, îmbinând tradiția colindelor românești și psaltice cu sonorități clasice și moderne. Au evoluat Grupul Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, Grupul Psaltic „Crinii Țarinii” al Mănăstirii Dragomirna, Corala „Universitas” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, soprana Isabela Stănescu, Grupul Psaltic „Sf. Ier. Neofit I Cretanul”, alcătuit din voluntarii și bursierii Departamentului, precum și grupul de copii „Devlesqe chave”. Fiecare moment artistic a adus o nuanță diferită, în care colindul a devenit limbaj comun și liant între generații, tradiții și identități.

Grație implicării organizatorilor, partenerilor media și instituționali, concertul a reușit să ofere un spectacol muzical, dar și un impuls generos pentru sprijinirea educației tinerilor. „Colindul care ne unește” se conturează astfel ca o tradiție binecuvântată, în care muzica, credința și bunătatea se întâlnesc pentru a aprinde în inimile participanților lumina Crăciunului.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...