Hramul bisericii ucrainene „Pogorârea Sfântului Duh” din Poienile de Sub Munte

Tradițiile și obiceiurile ucrainene sunt strâns legate de evenimente religioase, reprezentând momente cheie în care comunitatea se reunește pentru a celebra și perpetua tradițiile și practicile strămoșești.
Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, pe 6 iunie, la invitația preotului paroh Adrian Vișovan, la Hramul bisericii ortodoxe ucrainene „Pogorârea Sfântului Duh” din Poienile de Sub Munte.
Alături de Nicolae- Miroslav Petrețchi s-au aflat prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, primarul comunei Poienile de Sub Munte, Alexa Chifa, președintele Filialei Maramureș a UUR, Miroslav Petrețchi, consilierii din partea UUR, Stuleanec Serghei, președintele interimar al organizației locale Poienile de sub Munte, Macioca Mihai, președintele Organizației locale Repedea a UUR, Ioan Recalo, președintele Organizației locale Sighetu Marmației a UUR, Mihai Lauruc și tehnoredactorul Fabian Popovici.
Religia, prin caracterul ei puternic, oferă o cale prin care ucrainenii își pot păstra și transmite valorile culturale și identitatea către generațiile următoare. Rolul esențial pe care îl joacă religia în procesul de continuitate a limbii, tradițiilor și obiceiurilor ucrainene este dat de utilizarea limbii ucrainene în slujbe, ceremonii și rugăciuni, care încurajează învățarea și utilizarea ei în rândul credincioșilor.         
Uniunea Ucrainenilor din România a asigurat  sonorizare profesională și masă pentru enoriași participanți la Hramul bisericii ortodoxe ucrainene „Pogorârea Sfântului Duh” din Poienile de Sub Munte.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...