Încă două transporturi de ajutoare umanitare au ajuns în Ucraina

În cursul zilei de marți, încă două transporturi cu ajutoare umanitare, al patrulea și al cincilea, colectate de Uniunea Ucrainenilor din România, au trecut frontiera româno-ucraineană. Convoiul, format din 25 de camioane și autoutilitare, a transportat în Ucraina materiale de bază, de strictă necesitate, produse alimentare, apă, haine, produse de igienă, pilote, perne, saci de dormit, medicamente uzuale, produse de igienă, pamperși și mâncare pentru bebeluși, precum și alte obiecte de strictă necesitate.
Ajutoarele, predate părții ucrainene în punctele de trecere a frontierei Sighet-Slatina și Halmeu-Diakove, au ajuns deja în diverse localități din vestul Ucrainei, unde s-au refugiat zeci de mii de ucraineni fugiți din calea războiului.
În același timp, membri ai UUR se află la punctele de frontieră, situate la granița cu Ucraina și acordă tot sprijinul, atât de necesar în aceste momente dificile. Aceștia pot fi recunoscuți după ecusoanele cu sigla UUR, vizibile pe haine. UUR le mulțumește tuturor agenților economici, ONG-urilor și persoanelor fizice care s-au implicat și au contribuit la succesul celor cinci transporturi cu donații pentru refugiații ucraineni de la frontiera româno-ucraineană și din vestul Ucrainei.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...