Incursiune în lumea gustului, tradițiilor și tainelor culinare ucrainene, la Timișoara

Peste o sută de tineri din Banat și Ucraina s-au adunat, pe 28 octombrie, la Casa de Cultură a Ucrainenilor din Timișoara, într-o încântătoare incursiune a gustului, tradițiilor și tainelor culinare ucrainene. Sub îndrumarea atentă și pricepută a maestrului bucătar șef, Paul Sebastian, participanții s-au organizat în echipe pentru a experimenta secretele preparatelor tradiționale ucrainene.
Manifestarea, desfășurată în organizarea Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România, a strâns în jurul ei participanți dornici să descopere arome și tehnici tradiționale, dar și importanți reprezentanți ai comunității: președintele filialei, Maria Szabo Condrei, prim-vicepreședinții Mihaela Bumbuc și Sorin Șpilca, președinta Organizației de Femei Bianca Hînda și președintele Organizației de Tineret, Gabriel Bilan.
Sarmalele, colțunașii, cârnații de casă, mămăliga și borșul ucrainean au fost pregătite într-o cursă contra cronometru, aducând aroma autentică și gustul inconfundabil al bucătăriei tradiționale. Unele rețete au fost aduse chiar din Ucraina de către gospodinele care, alături de copiii lor, și-au găsit adăpost în urbea de pe malul Begăi, savoarea bucatelor fiind însoțită de încărcătura poveștilor de acasă.
Sfârșitul zilei a venit cu o masă îmbelșugată, unde toată lumea a savurat preparate pregătite în totalitate de tânăra generație. Cozonacii cu nucă sau mac și gogoșile au fost printre delicii, iar atmosfera a fost întregită de momente artistice susținute de grupul de elevi de la secția de limbă ucraineană a Liceului Teoretic “Iulia Hașdeu” din Lugoj și de refugiații din Ucraina.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...