Inițiativă legislativă privind acordarea priorității în trafic ambulanțelor în misiune

În cazurile urgente, în care serviciile publice trebuie să intervină imediat, fiecare minut contează, el putând face diferența între salvarea sau pierderea unei vieți omenești. Cu toții înțelegem că durata de timp necesară serviciilor de ambulanță pentru a ajunge la un caz depinde de mai mulți factori, de la rapiditatea angajaților şi starea autovehiculului  până la  aglomerația din trafic.
Acesta este motivul pentru care deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a iniţiat o propunere legislativă de completare a articolului 37, alineatul (1) al Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002, prin care se instituie obligaţia participanţilor la trafic de a opri cât mai aproape de acostament în momentul trecerii autovehiculelor aparţinând serviciului de ambulanţă, aflate în misiune, care au în funcţiune semnalele luminoase de culoare roşie şi albastră şi, respectiv, roşie, concomitent cu cele sonore, la fel ca în cazul autovehiculelor cu însemnele poliţiei şi ale pompierilor.
Sunt convins că adoptarea acestei modificări va îmbunătăţi timpul în care serviciile de ambulanţă vor ajunge la cazurile de urgenţă, pentru a  acţiona eficient chiar și în condiţii de trafic îngreunat, contribuind astfel la salvarea multor vieți omenești, a subliniat Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...