Înmănarea premiilor concursului „Cel mai bun profesor de limbă ucraineană“

În perioada 24-29 ianuarie 2022, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, însoțit de membri ai Consiliului UUR și ai departamentului administrativ de la sediul central, s-a deplasat în mai multe localități cu populație ucraineană, situate în vestul, nordul și estul României: Târnova, Cândești, Lugoj, Bethausen, Victor Vlad Delamarina, Micula, Remeți, Repedea, Bistra, Crasna Vișeului, Rona de Sus, Valea Vișeului, Sighetu Marmației, Poienile de sub Munte, Lunca la Tisa, Ruscova, Vișeul de Sus, Paltinu, Moldova Sulița, Siret, Bălcăuți, Călinești Cuparencu, Izvoarele Sucevei și Suceava.
În cadrul vizitelor, Nicolae Miroslav Petrețchi a înmânat premiile concursului „Cel mai bun profesor de limbă ucraineană“, organizat de UUR pentru cadrele didactice de limbă și literatură ucraineană (profesori, învățători, educatori) din școlile cu predare în limba ucraineană. Premiile au constat în 28 de pachete interactive, formate din tablă interactivă, videoproiector și laptop.
Președintele UUR a mulțumit dascălilor pentru implicarea deosebită în formarea tinerilor ucraineni și pentru efortul de a sădi în sufletele elevilor dragostea pentru limba maternă și pentru tradițiile ucrainene. De asemenea, a salutat eforturile cadrelor didactice, directorilor școlilor și autorităților administrației publice locale pentru susținerea continuității predării limbii ucrainene, asigurându-i de tot sprijinul UUR pentru actualele și viitoarele proiecte și parteneriate.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...