Întâlnire de lucru la Bălcăuți privind dezvoltarea comunității locale

Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 5 februarie, o întâlnire de lucru cu primarul comunei Bălcăuți, Iulian Petru Chideșa, și cu viceprimarul comunei, Ionuț Plecan, în cadrul vizitei efectuate în județul Suceava. Întrevederea a constituit un prilej de a discuta principalele probleme cu care se confruntă comunitatea locală, precum și soluțiile pentru depășirea acestora.

În cadrul discuțiilor Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat sprijinul constant acordat de Uniunea Ucrainenilor din România administrațiilor publice locale din comunitățile cu populație ucraineană, precum și buna colaborare dezvoltată de-a lungul timpului cu Primăria Bălcăuți, concretizată în proiecte durabile în beneficiul cetățenilor. Totodată, a fost reiterată dorința comună de consolidare și dezvoltare a acestui parteneriat, considerat esențial pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor comunei.

Au fost abordate și ultimele modificări legislative în domeniul fiscal-bugetar, precum și modalitățile de aplicare a acestora la nivel local, fiind evidențiată deschiderea Uniunii Ucrainenilor din România de a susține buna funcționare a administrației publice locale și gestionarea eficientă a resurselor.

De asemenea, discuțiile au vizat importanța cooperării transfrontaliere și identificarea de parteneri în rândul administrațiilor din Ucraina, ca instrumente de dezvoltare locală. În acest context, au fost prezentate exemple de bune practici din comunități în care Uniunea a facilitat semnarea de acorduri de parteneriat și elaborarea de proiecte în domenii precum dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor publice și a sistemelor locale de sănătate.

A fost apreciat și aportul fondurilor alocate prin Legea Bugetului de Stat pentru extinderea și modernizarea infrastructurii rutiere a comunei, iar Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a asigurat pe interlocutorii săi de întreaga susținere și de sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România pentru viitoarele proiecte de dezvoltare.

La întâlnire au participat președintele Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, Ilie Sauciuc, precum și consilierii Costel Ilie, Fabian Popovici și Darius Colopelnic.

Citiți în continuare…

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...

Nicolae-Miroslav Petrețchi a condus, pentru al treilea an consecutiv, Adunarea Generală Anuală a CMU

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a condus, pentru al treilea an consecutiv, sâmbătă, 24 octombrie, lucrările Adunării Generale...