Întrebare scrisă cu privire la înregistrarea elevilor audienți, refugiați din Ucraina

Mai mulți directori de unități de învățământ și inspectori școlari au semnalat, recent, dificultăți întâmpinate în procesul de înregistrare a elevilor audienți proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, motiv pentru care deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi s-a adresat ministrului Educației, Ligia Deca.
 
Ministerul Educației a solicitat unităților de învățământ să înscrie elevii ucraineni audienți din ciclul preșcolar, primar, gimnazial și liceal în aplicația SIIIR, care gestionează datele elevilor. Cu toate acestea, aplicația nu permite înscrierea lor în cazul în care efectivul de elevi este depășit, situație care ar putea împiedica unitățile de învățământ să beneficieze de costul standard per elev.
Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 15/2022, minorii proveniți din zona conflictului din Ucraina, inclusiv cei care nu solicită protecție internațională sau care sunt beneficiari ai Deciziei de punere în aplicare a Consiliului UE, beneficiază de dreptul la educație în unitățile de învățământ din România, în aceleași condiții și cu aceeași finanțare ca și copiii români.
 
De asemenea, în aprilie, Guvernul a stabilit prin HG cuantumul, condițiile și mecanismul de acordare a sumelor forfetare pentru sprijinirea și acordarea asistenței umanitare cetățenilor străini sau apatrizilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, sume care vor fi acordate începând cu data de 1 mai 2023.
 
Având în vedere toate aceste aspecte, Nicolae Miroslav Petrețchi a solicitat punctul de vedere al ministrului Educației, Ligia Deca, de la care așteaptă clarificări cu privire la dificultățile întâmpinate în înregistrarea elevilor audienți și propunerea unor soluții pentru ca aceștia să beneficieze de dreptul la educație în România.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...