Întrevedre de lucru cu Avocatul Poporului, doamna Renate Weber

Marți, 30 aprilie, președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a avut o întrevedere de lucru cu doamna Renate Weber, Avocatul Poporului, la sediul instituției. Având un mandat general de apărare a drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora, în special cu autoritățile publice, instituția Avocatul Poporului reprezintă un pilon esențial al democrației noastre.
Scopul principal al discuțiilor a fost creșterea relațiilor colaborării între Avocatul Poporului și Uniunea Ucrainenilor din România, precum și analiza situației minorității ucrainene din țară. A fost acordată o atenție deosebită respectării drepturilor și libertăților acestei comunități, atât la nivel național, cât și în regiunile în care trăiesc compact etnicii ucraineni.
De asemenea, au fost abordate mai multe teme, inclusiv situația învățământului în limba ucraineană din România și implicarea Uniunii Ucrainenilor din România în procesul educațional. În cadrul întrevederii a fost discutată și situația refugiaților și integrarea acestora în comunitățile ucrainene din țară, precum și despre slujirea în limba ucraineană și implicarea Uniunii Ucrainenilor din România în viața religioasă a etnicilor ucraineni.
În cadrul întâlnirii, Nicolae-Miroslav Petrețchi a fost însoțit de consilierul UUR, Fabian Popovici.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...