Manifestare de comemorare a poetului ucrainean Taras Șevcenko la Satu Mare

Filiala Satu Mare a Uniunii Ucrainienilor din România a organizat, pe 10 martie, o manifestare de comemorare a poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko. Evenimentul a avut loc la bustul acestuia, amplasat în Piața Vasile Lucaciu, din Satu Mare. Manifestarea a început cu un discurs emoționant al dr. Liuba Horvat, secretar general al UUR și președinte al filialei UUR Satu Mare, care a omagiat viața și opera poetului.
     În continuare, au luat cuvântul personalități importante din domeniul cultural și politic, printre care președintele Uniuniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi, prefectul județului Radu Roca, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, și prof. univ. dr. Stanislav Karaman de la Universitatea din Kiev.
      Momentul artistic a fost susținut de refugiata Olga Karaman, care a recitat o poezie, și de grupul folcloric ucrainean Miculeanca din Micula, care a prezentat un scurt program artistic, în care au fost inclusiv dansuri și cântece tradiționale ucrainene.
      La finalul evenimentului, au fost depuse coroane de flori în memoria poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko, din partea UUR și a mai multor instituții și primării din județ. Manifestarea a reușit să aducă omagiu unui poet remarcabil și să promoveze cultura și tradițiile ucrainene în România.

Citiți în continuare…

Sprijin pentru profesorii de limbă ucraineană și noi direcții de acțiune în educația minorității ucrainene

Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a răspuns invitației doamnei prof. Ana Alina Grijac, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană în cadrul...

Nicolae-Miroslav Petrețchi: „În timp ce alții bombardează și distrug poduri, noi le construim”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat joi, 8 octombrie, la ceremonia oficială de deschidere a Punctului...

Consolidarea relațiilor bilaterale dintre jud. Satu Mare și regiunea Transcarpatia: discuții privind redeschiderea punctului de trecere a frontierei Khyzha–Tarna Mare

La data de 7 octombrie 2026, în satul Khyzha, comuna de tip urban Korolevo, regiunea Transcarpatia, a avut loc o...