Mesaj la finalul campaniei electorale pentru alegerile locale 2020

Vineri, 25 septembrie, a fost ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale 2020. Conform legii, aceasta a început cu 30 de zile înainte de data desfășurării alegerilor, pe 28 august, și se încheie în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, respectiv pe 26 septembrie, la ora 7:00. 
Anul acesta, pentru prima dată în istoria post-comunistă, Uniunea Ucrainenilor din România a propus proprii candidați la funcțiile de primar, consilieri locali și consilieri județeni în 53 de localități din opt județele, în care locuiesc ucraineni – Arad, Botoșani,  Caraș-Severin, Maramureș, Satu-Mare, Suceava, Timiș și Tulcea.
Dezvoltarea locală, sănătatea, învățământul, dezvoltarea spirituală și culturală, parteneriatele, programele pentru comunitate în diferite domenii, precum și conviețuirea armonioasă cu populația majoritară și cu celelalte minorități, se numără printre prioritățile candidaților UUR, iar campania s-a desfășurat sub sloganul „Uniți vom realiza și mai mult!”
Conducerea Uniunii Ucrainenilor din România mulțumește tuturor celor care s-au implicat, au pus suflet, au făcut sacrificii în această campanie electorală dificilă, și le urează candidaților săi mult succes la alegerile locale!
Îi invităm pe toți membrii comunității ucrainenilor din Romania să participe la scrutinul de duminică! Votul la alegerile locale înseamnă să alegi direcția pe care localitatea fiecăruia dintre noi trebuie să o urmeze în următorii patru ani!
Dumnezeu să ne binecuvânteze!
                                                                                                                                                                           Consiliul UUR

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...