Mesajul președintelui Uniunii Ucrainenilor din România Nicolae Miroslav Petrețchi

Dragi prieteni,
Ne apropiem cu pași repezi de perioada anului plină de încărcătură spirituală, de sentimente de bucurie, de emoție, de iubire pentru Dumnezeu și pentru semenii noștri.
Atmosfera feerică a sărbătorilor de iarnă ne îndeamnă să reflectăm atât asupra reușitelor noastre de-a lungul anului, cât și la viitoarele proiecte pe care ni le propunem pentru noul an.
Tocmai în acest răstimp, doresc să îmi exprim recunoștința și gândurile de mulțumire pentru toată activitatea și eforturile depuse de fiecare dintre dumneavoastră în decursul acestui an, ale cărui ultime zile își așteaptă rândul în clepsidra timpului.
Doresc să vă asigur că Uniunea Ucrainenilor din România va continua, prin intermediul activităților desfășurate, să apere drepturile şi interesele comune ale persoanelor aparținând minorității ucrainene, să sprijine și să transmită generațiilor viitoare tradițiile, limba și cultura ucraineană, rămânând un real sprijin pentru membrii comunității, precum și o punte de legătură între România și Ucraina.
Am speranța că odată cu aceste sărbători, obiceiurile și tradițiile moștenite vor ajunge să fie transmise mai departe, pentru a păstra vie identitatea poporului ucrainean.
Fie ca aceste sărbători să vă aducă liniște interioară, speranță, sănătate, unitate, toate presărate cu multă dragoste și înțelepciune
Sărbători fericite!
Președintele Uniunii Ucrainenilor din România,
Deputat Nicolae Miroslav PETREȚCHI

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...