Mesajul președintelui UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi la începutul anului universitar

Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele UUR, a transmis un mesaj cu ocazia începerii noului an universitar.
”Începerea unui nou an universitar este un moment emoționant pentru fiecare dintre voi, dar și pentru întreaga noastră comunitate. Ca președinte al Uniunii Ucrainenilor din România, mă simt mândru de ambiția și determinarea studenților ucraineni care aleg să își urmeze visurile în marile centre universitare din România. Fiecare dintre voi reprezintă un model de inspirație pentru ceilalți tineri din comunitatea noastră, sunteți un exemplu de excelență”, a scris președintele UUR, în mesajul său la începutul noului an universitar.
Reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților a adăugat că Uniunea Ucrainenilor din România a fost mereu alături de studenți, susținându-i prin toate mijloacele posibile.
”De-a lungul timpului, m-am implicat activ în modificarea legislației, pentru a facilita accesul vostru la universitățile de prestigiu din țară. Mai mult, la Uniune ne-am asigurat că, indiferent de provocările pe care le întâmpinați, aveți un sprijin real, fie că vorbim despre asigurarea locurilor de cazare, despre acoperirea costurilor chiriei sau despre locuri de muncă la UUR. Totul, pentru ca voi să vă puteți concentra pe ceea ce contează cu adevărat: educația voastră”, a declarat Nicolae-Miroslav Petrețchi.
Președintele UUR și-a exprimat convingerea că, deși drumul pe care l-au ales tinerii ucraineni este unul plin de provocări, prin muncă și perseverență, aceștia vor reuși să se afirme ca oameni și ca specialiști care vor onora comunitatea ucraineană din România.
”Fiecare succes al vostru este o realizare pentru noi toți și vă încurajez să continuați să credeți în forțele voastre, să rămâneți uniți și să valorificați la maximum oportunitățile care vi se oferă”, a mai afirmat domnul Petrețchi.
”Felicitări pentru determinarea și curajul de a vă urma visurile! În numele meu și al Uniunii Ucrainenilor din România, vă doresc un an universitar plin de reușite și momente memorabile. Suntem mândri de voi și vă asigurăm că sprijinul nostru va fi întotdeauna necondiționat”, a transmis Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Citiți în continuare…

Noi consultări la Cotroceni privind desemnarea prim-ministrului

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, alături de colegii săi din Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale,...

Mesajul președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, transmite, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, un mesaj despre importanța educației,...

UFUR prezentă la Lisabona la conferința internațională dedicată rolului femeilor ucrainene în susținerea Ucrainei și păstrarea identității

În perioada 25-27 septembrie 2026, Uniunea Femeilor Ucrainene din România a reprezentat UUR la conferința internațională „Ucrainencele lumii în acțiune:...