Mesajul şefului diplomaţiei ucrainene Andrii Sybiha, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la înființarea UUR

Mesajul Ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la înființarea Uniunii Ucrainenilor din România.

”Stimate domnule președinte,

Dragi ucraineni din România,

Vă adresez sincere felicitări cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la înființarea Uniunii Ucrainenilor din România!

Activitatea dumneavoastră de-a lungul deceniilor a făcut posibilă păstrarea limbii, culturii și tradițiilor ucrainene, contribuind, totodată, la consolidarea prieteniei și înțelegerii reciproce dintre Ucraina și România.

Principala forță a ucrainenilor sunt oamenii și unitatea lor. Misiunea de a menține coeziunea ucrainenilor din România trebuie să rămână una dintre cele mai importante provocări deoarece de aceasta depinde capacitatea de a afirma identitatea ucraineană pentru generațiile viitoare.

Păstrarea identității ucrainene prin limbă, educație, cultură, tradiții spirituale și religioase reprezintă acea punte invizibilă, dar solidă, care îi unește pe ucrainenii din România cu ucrainenii din întreaga lume și cu Ucraina. Este esențial ca toți copiii noștri, indiferent unde se află, să se poată bucura pe deplin de dreptul de a învăța în limba maternă, să cunoască adevărata istorie a țării lor și să fie mândri de ea.

În această perioadă de provocări existențiale pentru statul și poporul ucrainean, contăm pe sprijinul dumneavoastră în lupta eroică împotriva agresorului rus.

Apreciem eforturile depuse în spiritul sprijinului reciproc și al unității demonstrate de ucrainenii care trăiesc de generații în România, față de cei care au găsit aici siguranță, fugind din calea agresiunii ruse. Împreună formați o comunitate care dovedește solidaritate, respect reciproc și dragoste față de patria mamă.

Mulțumesc Uniunii Ucrainenilor din România pentru sprijinul acordat Ucrainei în cele mai grele momente!

Slavă Ucrainei!

 Cu stimă,

Andrii Sybiha”

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...