„Mira la Huțuli” – sărbătoarea tradițiilor pastorale și a identității culturale ucrainene, la Bistra

Sâmbătă, 9 mai 2026, comuna Bistra din județul Maramureș a găzduit cea de-a XXV-a ediție a evenimentului „Mira la Huțuli”, festival dedicat obiceiurilor pastorale de primăvară și valorificării tradițiilor autentice ale comunității huțule și ucrainene din zonă. Manifestarea a readus în atenția publicului tradițiile legate de începutul sezonului pastoral, prin momente artistice, evocări ale vieții păstorești și prezentări ale meșteșugurilor tradiționale specifice regiunii.

La invitația primarului comunei Bistra, Vasile Duciuc, la eveniment au participat, din partea Uniunii Ucrainenilor din România, Miroslav Petrețchi, președintele Filialei Maramureș a UUR, membri ai Consiliului Rada, precum și președinții organizațiilor locale ale UUR: Serghei Stuleanic, președintele Organizației locale Poienile de Sub Munte, Pintea Mariciuc, președintele Organizației locale Ruscova și Mariana-Lucia Nan, președinta Organizației locale Bistra.

Programul artistic a fost întregit de participarea grupului vocal al elevilor de la Școala Gimnazială Valea Vișeului, structura Bistra și a grupului vocal „Crasnianocica” de la Școala Gimnazială Valea Vișeului, structura Crasna Vișeului, care au încântat publicul prin interpretarea unor poezii și cântece tradiționale ucrainene, specifice acestui eveniment de suflet pentru comunitate.

În deschiderea manifestării, la inițiativa primarului comunei Bistra, Miroslav Petrețchi a adresat un mesaj participanților, alături de reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, precum și invitați din Ucraina și Republica Moldova, subliniind importanța păstrării tradițiilor și a identității culturale în comunitățile istorice ucrainene.

Un moment special al evenimentului l-a reprezentat premierea elevilor care au participat la Olimpiada de Limba și Literatura Ucraineană în anul școlar 2025–2026. Au fost recompensați elevii Gorgan David Cristian din  Crasna Vișeului, precum și Sambor Sara, Dobroschi Marusia, Hosciuc Sara-Maria, Pituleac Mariana-Alina din Valea Vișeului. Premiile oferite de Consiliul Local Bistra au reprezentat o apreciere a performanțelor școlare și a implicării acestora în studierea limbii materne.

Prin astfel de inițiative, comunitatea locală și instituțiile implicate încurajează tinerii să studieze limba și literatura ucraineană, contribuind la dezvoltarea competențelor lingvistice, la păstrarea identității culturale și la formarea armonioasă a noilor generații în spiritul respectului față de tradiții și valori autentice.

Citiți în continuare…

Noi consultări la Cotroceni privind desemnarea prim-ministrului

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, alături de colegii săi din Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale,...

Mesajul președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, transmite, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, un mesaj despre importanța educației,...

UFUR prezentă la Lisabona la conferința internațională dedicată rolului femeilor ucrainene în susținerea Ucrainei și păstrarea identității

În perioada 25-27 septembrie 2026, Uniunea Femeilor Ucrainene din România a reprezentat UUR la conferința internațională „Ucrainencele lumii în acțiune:...