O dublă manifestare culturală organizată de UUR-Filiala Satu Mare

Luni, 8 martie, filiala Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România a aniversat 207 ani de la nașterea marelui poet ucrainean Taras Șevcenko şi a organizat o masă rotundă cu tema „Rolul femeii ucrainene în păstrarea identității lingvistice şi culturale”.
Președintele filialei Satu Mare a UUR, Irina Liuba Horvat, şi prim-vicepreşedintele, Vasile Buciuta, au prezentat aspecte din viața şi opera marelui poet, artist, etnograf și remarcabil gânditor ucrainean Taras Șevcenko, care în luna martie îi reunește pe ucraineni, oriunde s-ar afla. A urmat un moment poetic, după care participanții au depus coroane şi jerbe de flori la bustul poetului ucrainean Taras Șevcenko, în parcul din Piața Vasile Lucaciu din Satu Mare, în semn de respect pentru geniul poeziei ucrainene, apostolul adevărului şi libertății.
La rândul lor, elevii și preșcolarii, care studiază limba maternă ucraineană la Școala Gimnazială din Micula, împreună cu profesoarele Adriana Bejera Horvat și Georgiana Buhalo, au marcat Ziua de naștere a Marelui Kobzar.
În a doua parte a zilei, a fost organizată o masă rotundă, în cadrul căreia participanții au discutat despre rolul femeii ucrainene în păstrarea identității lingvistice şi culturale în cadrul familiei și a şcolii. De asemenea, participanții au abordat problemele sociale și cele referitoare la studiul limbii materne și au evidențiat implicarea femeilor ucrainene în acțiunile organizate de filiala Satu Mare a UUR.
La manifestări au participat membrii comitetului filialei Satu Mare a UUR, președinți şi membri ai organizaţiilor locale: Micula, Vetiş, Decebal, Ciuperceni (Agriş), Satu Mare, Păulian, Tarna Mare, Eriu Sîncrai-Satu Mic și Răteşti, precum și profesori de la Școala Gimnazială din Micula.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...