Organizația locală Vinga, Filiala Arad, a organizat Atelierul de vară UUR – ediția a III-a

Filiala Arad a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat, pe 18 august 2025, cea de-a treia ediție a Atelierului de vară UUR, desfășurat la Organizația locală din Vinga.

Evenimentul a reunit copiii din comunitate într-o atmosferă plină de energie și voie bună. Cei mici au participat la ateliere de creație, unde au învățat să împletească brățări colorate, să coasă și să coloreze motive tradiționale ucrainene, descoperind astfel frumusețea meșteșugurilor transmise din generație în generație. Programul a inclus și activități sportive, de la badminton la volei, care au încurajat spiritul de echipă și bucuria de a petrece timpul împreună.

Prin aceste inițiative, Uniunea Ucrainenilor din România confirmă rolul educativ și comunitar al Atelierelor de vară, care îmbină creativitatea cu jocul și promovează, totodată, valorile identității ucrainene într-un cadru prietenos și deschis pentru toți copiii. Totodată, aceste acțiuni reprezintă oportunități reale de a investi în tânăra generație, de a cultiva respectul pentru tradiții și de a întări coeziunea comunității ucrainene din România.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...