Pelerinaj de neuitat în Săptămâna patimilor, organizat de UUR Suceava

Săptămâna patimilor marchează o perioadă de smerenie și curățare spirituală înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății – Învierea Domnului Iisus Hristos.
La inițiativa președintelui Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, Ilie Sauciuc, au fost organizate vizite de documentare religioasă, în perioada 29-30 aprilie, dedicate etnicilor ucraineni din localitatea Paltinu.
Grupul format din 51 de pelerini a avut prilejul de a face câte un popas de rugăciune la Mănăstirea Recea, județul Maramureș, Mănăstirea Râmeti, județul Alba, Catedrala Alba Iulia, Mănăstirea Prislop ,, Părintele Arsenie Boca”, județul Hunedoara, Mănăstirea Dumbrava, județul Alba, Mănăstirea Mihai Vodă, județul Cluj.
Organizarea acestei acțiuni a venit din dorința participanților de a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El într-o perioadă cu mare încărcătură spirituală. Aceștia s-au arătat profund recunoscători Uniunii Ucrainenilor din România pentru sprijinirea acestei inițiative de mare folos duhovnicesc.

Citiți în continuare…

Noi consultări la Cotroceni privind desemnarea prim-ministrului

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, alături de colegii săi din Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale,...

Mesajul președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, transmite, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, un mesaj despre importanța educației,...

UFUR prezentă la Lisabona la conferința internațională dedicată rolului femeilor ucrainene în susținerea Ucrainei și păstrarea identității

În perioada 25-27 septembrie 2026, Uniunea Femeilor Ucrainene din România a reprezentat UUR la conferința internațională „Ucrainencele lumii în acțiune:...