Premiul I pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava la Concursul Internațional de muzică „Privighetoarea Bucovinei – Valentin Litovcenko” din Cernăuți

La data de 15 mai 2026, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava a fost reprezentat cu succes de eleva Emilia Jumaischi, din clasa a XII-a G, la prestigiosul Concurs Internațional de muzică „Privighetoarea Bucovinei – Valentin Litovcenko”, organizat de Colegiul Vocațional Pedagogic „Osyp Makovei” din Cernăuți, Ucraina.

Evenimentul a fost onorat și de prezența unei delegații oficiale a Uniunii Ucrainenilor din România, formată din deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele organizației, Ilie Sauciuc, prim-vicepreședinte al UUR, și Darius Colopelnic, consilier în cadrul Uniunii. În cadrul vizitei la Colegiul Pedagogic din Cernăuți, delegația a participat la discuții privind consolidarea colaborării dintre instituțiile partenere și identificarea unor noi oportunități de cooperare educațională și culturală.

În cadrul concursului „Privighetoarea Bucovinei – 2026”, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a adresat participanților un mesaj de felicitare și încurajare, exprimându-și bucuria pentru continuitatea acestui parteneriat și încrederea într-o colaborare îndelungată și fructuoasă între comunitățile educaționale din România și Ucraina.

Participarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” la acest concurs a devenit deja o tradiție, instituția fiind prezentă constant în ultimii ani și obținând, de fiecare dată, rezultate remarcabile prin reprezentanții săi. Această colaborare se desfășoară în baza Protocolului de colaborare pentru anul 2026, în cadrul Proiectului Internațional „Elevi acum, profesori în devenire”, care reunește trei parteneri importanți: Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, reprezentat de director prof. dr. Silvia-Corina Nuțu, Colegiul Pedagogic „Osyp Makovei” din Cernăuți, reprezentat de director prof. Natalia Paliy, și Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Suceava, reprezentată de președintele Ilie Sauciuc.

Sub îndrumarea profesorilor Hîrceag Ionuț și Delia Martineac, Emilia Jumaischi a obținut Premiul I la secțiunea muzică ușoară, dovedind mult talent, seriozitate și pregătire artistică de excepție.

Concursul, inițiat în anul 1991, reprezintă una dintre cele mai importante manifestări artistice dedicate elevilor care urmează specializarea pedagogie și promovează excelența artistică, schimbul cultural și colaborarea educațională internațională.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...