Președinta OFUR a prezentat organizația și ajutorul în timpul COVID-19

Sâmbătă, 25 iulie 2020, Ledia Spivaliuc, președinta Organizației Femeilor Ucrainene din România (OFUR) din cadrul UUR, a fost invitată la videoconferința Federației Mondiale a Organizațiilor de Femei Ucrainene. Participarea la videoconferință a fost rezultatul mai multor luni de discuții și dorinței comune de cooperare.
În timpul videoconferinței, doamna Ledia Spivaliuc a prezentat organizația de femei, care face parte din componența UUR, dar își desfășoară activitatea după propriul regulament, respectând planul de acțiuni culturale. Ledia Spivaliuc a precizat că Organizația Femeilor Ucrainene din România apară drepturile, demnitatea și interesele comune ale femeilor ucrainene, desfășoară acțiuni umanitare, susține dezvoltarea culturii și educației în limba ucraineană, păstrează obiceiurile și tradițiile, arta populară și folclorul ucrainean, colaborează cu organizații similare din țară și străinătate.
Președinta OFUR a vorbit și despre modul în care femeile ucrainene din România s-au alăturat acțiunilor umanitare, desfășurate de UUR în timpul pandemiei de coronavirus. Ele i-au ajutat pe bătrâni, familiile cu mulți copii, pe orfani și alte persoane nevoiașe, le-au oferit sfaturi și informații cu privire la propria lor protecție, precum și alimente, medicamente, echipamente de protecție personală și materiale sanitare.
Președinta Federației Mondiale a Organizațiilor de Femei Ucrainene, Anna Kisil, și prim-vicepreședinta, Evgeniya Petrova, au asigurat-o pe doamna Ledia Spivaliuс de continuarea colaborării și de reînnoirea calității de membru al OFUR în cadrul Federației Mondiale a Organizațiilor de Femei Ucrainene.

Citiți în continuare…

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...

Nicolae-Miroslav Petrețchi a condus, pentru al treilea an consecutiv, Adunarea Generală Anuală a CMU

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a condus, pentru al treilea an consecutiv, sâmbătă, 24 octombrie, lucrările Adunării Generale...