Președintele UUR a participat la recepția cu ocazia Zilei Independenței SUA

Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, miercuri, 3 iulie, la recepția organizată de Ambasada SUA la București cu ocazia Zilei Independenței, la invitația specială a ambasadoarei SUA în România, Kathleen Kavalec.
”Ca un susținător deschis al Parteneriatului strategic româno-american, această invitație este un prilej de mândrie pentru mine, ca președinte al Uniunii Ucrainenilor din România, și pentru întreaga noastră comunitate. Este o recunoaștere a contribuției și implicării noastre în dezvoltarea relațiilor internaționale și culturale”, a scris Nicolae-Miroslav Petrețchi într-o postare pe contul său de Facebook.    
”Am reprezentat cu mândrie, alături de înalți oficiali ai statului român, valorile și interesele comune la acest eveniment important, Parteneriatul strategic dintre România și SUA fiind fundamentat pe valorile democratice comune, relații economice solide, legături profunde între oameni și cooperare în domeniile securității și apărării”, a subliniat președintele UUR.
Reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților a mai subliniat că participanții la recepția de Ziua Independenței SUA au transmis mesaje de susținere fermă pentru valorile democratice și drepturile omului, precum și de solidaritate cu Ucraina, în contextul războiului declanșat de Federația Rusă.
În cadrul recepției, au fost subliniate idealurile fundamentale ale libertății, egalității și căutării fericirii, pe care SUA s-au întemeiat. De asemenea, s-a pus accent pe valorile democratice și statul de drept, care au ghidat dezvoltarea, provocările și progresul națiunii americane de-a lungul timpului.
Această ocazie specială amintește de Declarația de Independență, semnată cu 248 de ani în urmă, pe 4 iulie, eveniment care a simbolizat nașterea Statelor Unite ale Americii.      România aniversează în acest an, la rândul său, 20 de ani de apartenență la NATO, dovedindu-se un membru de nădejde și un aliat puternic.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...