Președintele UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, întâlnire cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava

Joi, 5 februarie, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut o întâlnire de lucru cu inspectorul școlar general al județului Suceava, Ciprian Anton, precum și cu inspectorii școlari generali adjuncți, Petru Crăciun și Gabriel Matei, în cadrul vizitei efectuate la Suceava. Inspectoratul Școlar Județean Suceava a fost evidențiat ca un model de bune practici în susținerea învățământului în limbile minorităților naționale și ca partener important al Uniunii Ucrainenilor din România și al învățământului în limba ucraineană maternă.

Discuțiile s-au axat pe ultimele modificări legislative din domeniul educației și au subliniat importanța respectării și aplicării corecte a cadrului legislativ pentru asigurarea unui act educațional de calitate. Nicolae-Miroslav Petrețchi a mulțumit conducerii Inspectoratului Școlar Județean Suceava pentru sprijinul constant acordat învățământului în limba ucraineană maternă și, în general, educației în limbile minorităților naționale.

În cadrul întâlnirii, președintele UUR a evidențiat importanța formării unei noi generații de specialiști în domeniul limbii ucrainene, beneficiile studiului acesteia în contextul educațional și socio-profesional actual, precum și rolul esențial al corpului managerial și didactic din județul Suceava, care reprezintă un model de profesionalism și implicare, Suceava fiind recunoscută ca pepinieră de specialiști în domeniul educației.

Un alt punct central al discuțiilor a vizat eforturile Uniunii Ucrainenilor din România în sprijinul învățământului în limba ucraineană maternă, prin proiecte educaționale și culturale, concursuri și olimpiade, tabere și activități extracurriculare, sprijin logistic pentru elevi și cadre didactice, precum și prin parteneriate cu instituții din țară și din străinătate. Aceste inițiative au condus la creșterea constantă a numărului de elevi care studiază limba ucraineană maternă.

De asemenea, au fost abordate nevoia continuă de perfecționare a cadrelor didactice și viitoarele proiecte în acest sens, prin mecanismele implementate de Uniunea Ucrainenilor din România, inclusiv cursuri anuale de perfecționare, consfătuiri naționale și schimburi de experiență. Președintele UUR a subliniat importanța acordurilor de colaborare cu universități de prestigiu din Ucraina și România, menite să actualizeze metodele pedagogice și să consolideze pregătirea profesională a cadrelor didactice.

Discuțiile au inclus și importanța parteneriatelor cu unități de învățământ din Ucraina și modalitățile de sprijin pentru integrarea refugiaților ucraineni în sistemul de învățământ românesc, asigurându-se astfel accesul facil și adaptat la educație.

Totodată, Nicolae-Miroslav Petrețchi a evidențiat modelul de bune practici al statului român în susținerea învățământului în limbile minorităților naționale, model promovat constant de Uniunea Ucrainenilor din România în cadrul organismelor internaționale, apreciat recent în cadrul Forumului Ucrainenilor din Europa de Est desfășurat în Polonia.

Președintele UUR a mulțumit  domnilor Ciprian Anton, Petru Crăciun și Gabriel Matei, pentru deschidere, sprijin și profesionalism, exprimându-și convingerea că această colaborare va continua să genereze rezultate concrete și benefice pentru elevi, cadre didactice și pentru dezvoltarea învățământului în limba ucraineană maternă.

La întâlnire au fost prezenți, de asemenea, președintele Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, Ilie Sauciuc, și consilierii Costel Ilie, Fabian Popovici și Darius Colopelnic.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...