ProEtnica 2025: Uniunea Ucrainenilor din România a adus pe scenă muzică, dans și literatură

Festivalul Intercultural Sighișoara – ProEtnica 2025 s-a desfășurat între 27–31 august 2025, marcând cea de-a XXI-a ediție. Evenimentul a avut loc sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și în contextul aniversării a 145 de ani de relații diplomatice româno-germane.

Festivalul a urmărit consolidarea dialogului intercultural și a păcii interetnice, oferind minorităților naționale din România o platformă generoasă de exprimare artistică și culturală.

Organizatorii și finanțatorii principali au fost Departamentul pentru Relații Interetnice, Ministerul Culturii, iar Consiliul Județean Mureș a sprijinit proiectul în calitate de partener.

Uniunea Ucrainenilor din România a fost prezentă la eveniment printr-o participare deosebit de bogată și diversă. Pe scena festivalului au evoluat:

  • Ansamblurile vocale Yasnytsya (Galați, jud. Galați) și Rebalka (Crișan, jud. Tulcea);
  • Ansamblurile de dans Kozaciok (Bălcăuți, jud. Suceava) și Cervona Ruja (Chier, jud. Arad);
  • Recitalurile susținute de Hrin Nicoleta (Timișoara, jud. Timiș) și Colopelnic Simina Maria (Remeți, jud. Maramureș).

Publicul s-a bucurat și de piesa de teatru „București – Ciulnița”, prezentată de Teatrul Național Ucrainean „Ivan Franko”, după un scenariu semnat de Mihai Hafia Traista și în regia Lisei Maria Ionescu.

Un moment aparte l-a constituit lansarea volumului „Eroii nu mor niciodată”, scris de Mihai Hafia Traista, care aduce în atenție 155 de medalioane dedicate scriitorilor și jurnaliștilor uciși pe front în războiul din Ucraina.

De asemenea, UUR a fost prezentă în cadrul festivalului cu standuri de carte, publicații proprii și standuri meșteșugărești, oferind vizitatorilor o incursiune în cultura și tradițiile ucrainenilor din România.

Uniunea Ucrainenilor din România își exprimă recunoștința pentru oportunitatea de a participa la această manifestare interculturală de prestigiu și mulțumește organizatorilor pentru cadrul excelent de dialog și afirmare culturală.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...