Proiect ”Influențe ucrainene asupra personalității lui Mihai Eminescu”

“Influențe ucrainene asupra personalității lui Mihai Eminescu”- a doua ediție a proiectului educațional inițiat de Uniunea Ucrainenilor din România, Filiala Suceava, reprezentată de președintele Ilie Sauciuc, s-a desfășurat, pe 27 ianuarie, la Școala Gimnazială “Călinești Cuparencu”.
Manifestarea cultural-artistică a debutat cu depunerea coroanelor de flori la bustul poetului și vizitarea punctului documentar “Vasile Eminovici” din curtea Bisericii “Sfinții Arhangheli Mihailși Gavriil” a localității. Rugăciunea de pomenire pentru cei adormiți a fost oficiată de consilierul eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, preotul Mihai Cobziuc. Ilie Sauciuc a precizat că, potrivit calendarului Iulian, este 14 ianuarie, ucrainenii respectând sărbătorile pe stil vechi și a vorbit despre asemănările dintre Mihai Eminescu și Taras Șevcenko, poeți ai literaturii universale, îndemnând elevii la lectură.
În holul Școlii Gimnaziale “Călinești Cuparencu” a fost amenajată o expoziție de carte și copii după manuscrise ale poetului român. Discuțiile au vizat legăturile lui Eminescu cu locurile unde a trăit bunicul său, Vasile Eminovici. Manifestarea a culminat cu susținerea recitalului lirico-muzical ”La steaua care-a răsărit”, elevii, îndrumați de profesoarele Mândrășteanu Loredana, Costiuc Lavinia, Martineac Delia, Nicolaiciuc Oana, interpretând poezii și cântece pe versuri de Eminescu în limba română și ucraineană.
Elevii de la Șerbăuți (prof. Mazureac Alina), au recitat “Luceafărul” în limbile română, ucraineană, engleză, franceză, italiana și spaniolă, arătând melodicitatea poeziei eminesciene în orice limbă. Grupul de refugiate din Ucraina, “Spivuchi ukrainky”, care își desfășoară activitatea la sediul UUR Suceava, a interpretat un cântec în limba ucraineană. La dezbaterile “Eminescu- rădăcini la Călinești Cuparencu” participanții și-au exprimat liber opiniile legate de tematica activității.
Amplul eveniment a fost posibil prin parteneriatul cu Primăria Șerbăuți (primar Cătălin Sanduleac), Școala Gimnazială Șerbăuți (director Silvia Boiciuc) , Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava (directoare Silvia-Corina Nuțu), Școala Gimnazială Măriței (director George Hreniuc), Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Rădăuți (director Radu- Gheorghe Munteanu), contribuind o întreagă echipă, alături de insp. prof. Lucia Mihoc, prof. Gabriela Cazac, prof. Mihaela-Delia Martineac, prof. Loredana Mândrășteanu, prof. Oana Nicolaiciuc, prof. Lavinia Costiuc, prof. Alina Mazureac, pr. Mihai Cobziuc, bibliotecar Adriana Iriciuc, bibliotecar Lăcrămioara Andrei.

Citiți în continuare…

Sprijin pentru profesorii de limbă ucraineană și noi direcții de acțiune în educația minorității ucrainene

Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a răspuns invitației doamnei prof. Ana Alina Grijac, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană în cadrul...

Nicolae-Miroslav Petrețchi: „În timp ce alții bombardează și distrug poduri, noi le construim”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat joi, 8 octombrie, la ceremonia oficială de deschidere a Punctului...

Consolidarea relațiilor bilaterale dintre jud. Satu Mare și regiunea Transcarpatia: discuții privind redeschiderea punctului de trecere a frontierei Khyzha–Tarna Mare

La data de 7 octombrie 2026, în satul Khyzha, comuna de tip urban Korolevo, regiunea Transcarpatia, a avut loc o...