Promoția 2023 a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației UBB

Educația joacă un rol esențial în formarea tinerelor generații. Prin intermediul său, tinerii dobândesc cunoștințele și competențele necesare pentru a-și atinge potențialul maxim. Educația îi ajută să dezvolte abilități cognitive, sociale și emoționale, pregătindu-i pentru succes în viață și învățându-i valori precum respectul, toleranța și responsabilitatea, promovând coeziunea socială.
La invitația promoției 2023 a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, doamna Anna Sambor, președinta Organizației locale Lunca la Tisa a UUR, a participat, în calitate de reprezentant al președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi,  la festivitatea de absolvire. Festivitățile s-au desfășurat în sala de spectacole „Monica Chifor” a Școlii de Muzică și Arte Plastice „George Enescu” din Sighetu Marmației, pe 9 iunie 2023.
Doamna Anna Sambor a transmis cuvântul deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi, evidențiind efortul constant pe care Uniunea Ucrainenilor din România îl depune în sprijinul educației, precum și parteneriatele eficiente pe care UUR le derulează împreună cu unități de învățământ din întreaga țară.
 

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...