“Războiul de dincolo de graniță – efecte, cauze și opinii în rândul liceenilor și studenților româno-ucraineni”, dezbatere interactivă organizată de Filiala Timiș a UUR

În data de 26 februarie 2026, la Casa de Cultură a Ucrainenilor din Timișoara s-a desfășurat activitatea coordonată de jurnalistul Filialei Timiș a UUR, Mihaela Bumbuc, intitulată „Războiul de dincolo de graniță – efecte, cauze și opinii în rândul liceenilor și studenților româno-ucraineni”, o dezbatere interactivă dedicată tinerei generații.

Evenimentul a reunit elevi, studenți, profesori și membri ai Organizațiilor locale UUR Timișoara și Giroc. Au răspuns invitației mai mulți tineri de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Timișoara, instituție în care învață și elevi proveniți din Ucraina, însoțiți de cadrul didactic Manuela Oprea. Aceștia au împărtășit experiențe și perspective directe asupra realităților trăite în contextul conflictului.

Activitatea a constat într-o dezbatere deschisă, în cadrul căreia tinerii români și ucraineni, de dincoace și de dincolo de graniță, au vizionat reportaje tematice, au lecturat publicațiile Uniunii Ucrainenilor din România și au discutat despre impactul emoțional resimțit de noua generație. Discuțiile au fost completate de intervenția unui tânăr din țara vecină, care a ajuns în urmă cu aproximativ patru ani în orașul de pe malul Begăi, iar în prezent este student al Universității de Vest din Timișoara.

Scopul întâlnirii a fost acela de a oferi un cadru deschis de comunicare, în care participanții să își poată exprima opiniile, temerile sau speranțele și, nu în ultimul rând, să reflecteze asupra rolului esențial al tinerilor în promovarea păcii, solidarității și cooperării interculturale.

Activitatea s-a încheiat într-o atmosferă de solidaritate și speranță, consolidând relațiile dintre tinerii din comunitatea română și cea ucraineană din Timișoara și reafirmând rolul dialogului ca instrument esențial în depășirea provocărilor actuale, un demers constant promovat și susținut de Uniunea Ucrainenilor din România.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...