Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind deschiderea Punctului internațional de trecere a frontierei și a Biroului Vamal de Frontieră Sighetu Marmației, România – Bila Țerkva, Ucraina, un demers important pentru consolidarea cooperării transfrontaliere și dezvoltarea relațiilor de bună vecinătate dintre cele două state.
Deschiderea unui nou punct de trecere rutier, destinat traficului internațional de persoane și mărfuri, va contribui la stimularea schimburilor comerciale, dezvoltarea mediului de afaceri, crearea de locuri de muncă și creșterea mobilității în zona de frontieră, având un impact pozitiv asupra dezvoltării județului Maramureș și a potențialului economic și turistic al regiunii.
Până la operaționalizarea noului punct Sighetu Marmației II, singura legătură rutieră directă cu Ucraina a județului Maramureș este Punctul de trecere Sighetu Marmației I – Solotvino, care, în timp, a devenit un element esențial pentru mobilitatea zilnică și pentru relațiile economice și sociale dintre comunitățile de pe cele două maluri ale Tisei.
În acest context, din discuțiile purtate de Nicolae-Miroslav Petrețchi cu reprezentanții comunităților de pe ambele părți ale frontierei a rezultat, însă, o nemulțumire profundă față de intenția de a transforma Punctul de trecere Sighetu Marmației I într-un punct cu regim exclusiv pietonal și cu program limitat la intervalul orar 08:00 – 20:00. Utilitatea acestuia a fost dată tocmai de caracterul său mixt, pietonal și auto, care a răspuns nevoilor reale ale populației și ale economiei locale.
Menținerea traficului auto și pietonal la Sighetu Marmației I ar permite o gestionare echilibrată a fluxurilor de trafic, cu preluarea traficului greu și de marfă de către noul punct Sighetu Marmației II, conform destinației sale. O restrângere bruscă a regimului actual riscă să afecteze mobilitatea persoanelor, relațiile transfrontaliere și activitatea economică locală.
Având în vedere aceste aspecte, Nicolae-Miroslav Petrețchi a solicitat ministrului transporturilor, Ciprian-Constantin Șerban, clarificarea argumentelor care au stat la baza deciziei de eliminare a traficului auto și de limitare a programului de funcționare al Punctului de trecere Sighetu Marmației I, precum și prezentarea soluțiilor avute în vedere pentru menținerea traficului auto și a programului actual.
