Reprezentanța Constanța a UUR a participat la Întâlnirea dedicată comunităților dobrogene – Via DobroGetica

Miercuri, 8 iulie 2026, Reprezentanța Constanța a UUR a participat, prin Dorina Popescu, secretar al Reprezentanței, la “Întâlnirea de lucru dedicată comunităților dobrogene și oamenilor care duc mai departe identitatea acestei regiuni”, organizată de cele trei asociații culturale dobrogene care formează Comunitatea Via DobroGetica (Asociația Poveștile Mării Negre, Asociația Centrul pentru Jurnalism Constanța și Asociația SolMaris).

Participarea UUR la reuniunea Via DobroGetica a confirmat rolul activ în consolidarea dialogului intercultural și în dezvoltarea parteneriatelor locale, precum și recunoașterea contribuției pe care comunitatea ucraineană o aduce vieții culturale și civice din Dobrogea.

Întâlnirea, desfășurată la Moesis by Angelo, a fost dedicată celebrării participării active a minorităților etnice din jud. Constanța, prin extensie din Dobrogea, la viața culturală și comunitară a regiunii Dobrogea. Potrivit organizatorilor, “Dobrogea are nevoie de unitate. Are nevoie de oameni care se sprijină reciproc. Are nevoie de proiecte care aduc în față ceea ce avem mai valoros: istorie, cultură, tradiții, identitate și oameni”.

Cu această ocazie, managerul proiectului DobroGetica, Lina Tudor, a acordat, în numele celor trei organizații culturale locale implicate în proiect, diplome de Senator DobroGetica reprezentanților minorităților naționale din județul Constanța. Potrivit acesteia, Diplomele de Senator Via DobroGetica au fost acordate reprezentanților minorităților naționale din județul Constanța “în semn de apreciere pentru contribuția adusă la promovarea regiunii, a patrimoniului local și a spiritului dobrogean. Aceste diplome nu sunt un simplu gest simbolic, ci o recunoaștere a rolului pe care minoritățile etnice îl au în comunitățile pe care le reprezintă, precum și o invitație la parteneriat”.

Secretarei Reprezentanței Constanța a UUR, Dorina Popescu, i-a fost înmânată, cu această ocazie, Diploma de Senator Via DobroGetica, pentru participarea activă și contribuția substanțială a minorității ucrainene locale la viața comunitară și culturală a Dobrogei, precum și pentru implicarea, profesionalismul și sprijinul constant acordat promovării patrimoniului, culturii și valorilor dobrogene.

Dorina Popescu a evidențiat, cu această ocazie, implicarea activă a minorității ucrainene locale, alături de celelalte etnii din Dobrogea, la viața comunitară dobrogeană, precum și contribuțiile permanente ale comunității ucrainene la conservarea și dezvoltarea modelului dobrogean de conviețuire și dialog interetnic, intercultural și intereligios.

Comunitatea Via DobroGetica este un proiect cultural care se desfășoară ca punte între localități, oameni, instituții, antreprenori și proiecte culturale. Obiectivul acesteia este de a organiza evenimente împreună, de a susține inițiative locale, de a promova locurile cu poveste și de a da mai multă vizibilitate comunităților dobrogene.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...