Rolul UUR în învățământul din jud. Suceava evidențiat la cercul pedagogic desfășurat la Brodina de Sus

Joi, 28 mai 2026, profesorii de limba și literatura ucraineană maternă din jud. Suceava au participat la cercul pedagogic desfășurat la Școala Gimnazială Brodina de Sus, structură a Școlii Gimnaziale „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei, activitate desfășurată în prezența prof. Ilie Sauciuc, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană în cadrul IȘJ Suceava. Evenimentul a reprezentat un nou prilej de schimb de bune practici didactice, de consolidare a colaborării dintre cadrele didactice și de reafirmare a importanței educației în limba maternă ucraineană.

Lecția demonstrativă, cu tema „Весна – пора відродження природи” („Primăvara – anotimpul renașterii naturii”), a fost susținută de prof. Geta Dobranschi, care a propus un demers educațional dinamic și interactiv, îmbinând metode clasice de predare cu activități moderne, centrate pe participarea activă a elevilor. Un moment apreciat al activității a fost realizarea unei machete reprezentând un peisaj de primăvară, prin care elevii au sintetizat într-o manieră creativă conținuturile abordate în cadrul lecției. Totodată, prof. Iuliana Zebreniuc a prezentat referatul cu tema „Dezvoltarea creativității la orele de limba ucraineană prin promovarea abordărilor inter și transcurriculare”, subliniind importanța utilizării unor metode inovatoare și interdisciplinare în procesul educațional.

Activitatea s-a încheiat cu un program artistic susținut de elevii clasei a IV-a, coordonați de prof. Geta Dobranschi, care au prezentat sceneta „Șezătoare din satul Brodina”, cântece tradiționale locale și dansuri huțule, oferind participanților o autentică incursiune în patrimoniul cultural al comunității ucrainene din zonă. Participanții au apreciat atât caracterul interactiv al activităților pedagogice, cât și implicarea elevilor în valorificarea limbii materne și a tradițiilor locale.

Aprecieri pozitive au fost formulate de șefa cercului pedagogic, prof. Antoneta Crainiciuc, de metodistele prof. Delia Martineac și prof. Diana Fraseniuc, de prof. Constantina Bursuc, precum și de inspectorul școlar Ilie Sauciuc și directorul unității, prof. Crizantema Alexander. În intervențiile lor au evidențiat rolul important al Uniunii Ucrainenilor din România în susținerea învățământului în limba maternă ucraineană, prin organizarea și sprijinirea concursurilor școlare, editarea și distribuirea de caiete de lucru, auxiliare didactice și lucrări metodice destinate elevilor și cadrelor didactice. Participanții au subliniat faptul că aceste inițiative contribuie la creșterea calității actului educațional, stimulează interesul elevilor pentru studiul limbii materne și creează oportunități concrete de afirmare a talentului și performanței școlare.

Totodată, a fost apreciat sprijinul constant acordat învățământului în limba ucraineană de către președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, inclusiv prin susținerea unor investiții destinate îmbunătățirii condițiilor de studiu. Prin amendamentele promovate la Legea bugetului de stat pentru anul 2026, au fost alocate sumele de 40.000 de lei pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Brodina de Sus, precum și 30.000 de lei pentru dotarea cabinetului de limba ucraineană de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” din Siret, investiții menite să sprijine dezvoltarea unui mediu educațional adecvat pentru elevii care studiază limba maternă ucraineană.

Cercul pedagogic de la Brodina de Sus a reconfirmat rolul esențial al colaborării dintre cadrele didactice, instituțiile educaționale și Uniunea Ucrainenilor din România în păstrarea și promovarea limbii, culturii și identității ucrainene în rândul tinerei generații.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...