Schimb de experiență în cadrul proiectului ”Mâini unite – visuri împlinite”

Vineri, 16 mai, o delegație din județul Suceava s-a deplasat la Cernăuți,  într-un schimb de experiență în cadrul Proiectului educațional multicultural de colaborare transfrontalieră ”Mâini unite – visuri împlinite”. Proiectul este implementat de Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Suceava, (director Silvia Corina Nutu), Filiala Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, (președinte Ilie Sauciuc), Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Rădăuți (director Radu Munteanu) și Complexul instructiv-educativ Dymka, regiunea Cernăuți (director Vasile Humelnic).
Programul vizitei a inclus activitatea „Olga Kobyleanska: între tradiție și modernitate”, moderată de prof. Natalia Puiu, desfășurată la Casa memorială din Dymka, a fost o adevărată lecție de literatură despre viața și opera scriitoarei care, profund impresionată și copleșită de evenimentele tragice care au avut loc în această localitate (fratricid pentru pământ), a scris opera sa de căpătâi – romanul „Pământul” («Земля»).
Coordonatoare proiectului, prof. Delia Martineac, a oferit muzeului câteva volume din traducerea operei ”Duminica dimineață ea a cules ierburi”, realizată de poetul Mihai Hafia Traista, editată cu sprijinul UUR. Elevii Complexului instructiv-educativ Dymka au susținut un recital emoționant prin care și-au exprimat durerea de a trăi într-o țară chinuită de război și speranța că pacea va veni neîntârziat.
Acest parteneriat educațional oferă oportunități importante de a dezvolta o prietenie frumoasă, în contextul diversității culturale și lingvistice, specifice regiunilor Suceava și Cernăuți. Colaborarea dintre parteneri își propune să promoveze dialogul intercultural și să îmbunătățească procesul educațional.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...