Ședința anuală a conducerii extinse a Congresului European al Ucrainenilor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat la ședința anuală a conducerii extinse a Congresului European al Ucrainenilor, care a avut loc în perioada 29-30 octombrie la Casa Minorităților Naționale din Praga.
La ședință au participat reprezentanți ai ucrainenilor din zece state europene: Belgia, Estonia, Republica Moldova, Germania, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Ungaria și Cehia. Încă patru șefi de organizații din Marea Britanie, Grecia, Spania și Serbia, precum și șeful Centrului Ucrainean pentru Securitate și Cooperare (în calitate de organizație parteneră), Serhii Kuzan, s-au alăturat, prin videoconferință.
În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte organizatorice, economice și umanitare din activitatea CEU, precum și mai multe programe de sprijinire a Ucrainei. La întâlnire au mai participat Însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în Republica Cehă, Vitaly Usatiy, directorul Casei Minorităților Naționale din Praga, Jakub Štědroň și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale cehe.
Participanții la întâlnire au vizitat Cimitirul Olšany pentru a onora memoria unor personalități ucrainene, care au activat la Praga, și au participat la o demonstrație de susținere a Ucrainei și a societății democratice cehe, „Republica Cehă împotriva fricii” (aproape 40.000 de participanți), care a avut loc duminică, 30 octombrie,  în centrul Pragăi.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...