Ședința Consiliului (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România la Timișoara

 

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a convocat ședința ordinară a Consiliului (Radei) UUR, ale cărei lucrări s-au desfășurat în perioada 16–17 mai 2026, la sediul Filialei Timiș din municipiul Timișoara

Lucrările ședinței au debutat cu prezentarea informărilor realizate de compartimentele de resurse umane și contabilitate. În cadrul discuțiilor privind situația financiar-contabilă a UUR, având în vedere actualul context economico-bugetar, inclusiv la nivel național, Consiliul Uniunii a adoptat o serie de măsuri importante care vizează funcționarea structurilor sale. Pentru a asigura sustenabilitatea organizației și eficientizarea cheltuielilor pe termen lung, a fost aprobată o reorganizare a schemelor de personal și o optimizare a resurselor umane, demersuri absolut necesare pentru menținerea echilibrului bugetar și a capacității de acțiune a Uniunii.

Totodată, în cadrul ședinței au fost analizate rapoartele de activitate ale reprezentanților UUR din administrațiile publice locale, evaluarea acestora evidențiind implicarea constantă și responsabilă în identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea ucraineană. În același timp, au fost stabilite măsuri menite să optimizeze activitatea și să consolideze capacitatea de reprezentare a intereselor comunității, în vederea creșterii eficienței colaborării cu administrațiile publice și a obținerii unor rezultate cât mai bune pentru cetățeni.

Trecând la analiza evoluțiilor politice din țară și a schimbărilor din ultima perioadă, Consiliul UUR a reafirmat clar și fără echivoc respingerea oricărei forme de colaborare cu formațiunile de extremă dreaptă. Uniunea nu va susține sub nicio formă proiecte naționale sau demersuri politice co-inițiate de partide cu discurs naționalist-populist. Organizația noastră rămâne ferm ancorată în menținerea unui climat politic național echilibrat, bazat pe responsabilitate și dialog instituțional, fiind profund consecventă atașamentului său față de stabilitatea democratică și valorile europene.

Un alt punct important pe ordinea de zi l-a reprezentat adoptarea măsurilor necesare pentru păstrarea unității comunității ucrainene din România. Într-un context public tot mai încărcat de provocări și de încercări deliberate de divizare și dezbinare, Consiliul a făcut un apel ferm la solidaritate, trasând direcții clare de acțiune, pentru a proteja coeziunea și interesele reale ale ucrainenilor din România.

În continuarea ședinței, au fost prezentate și aprobate devizele estimative pentru luna iunie. Agenda aprobată include o serie de manifestări organizate de filialele UUR din întreaga țară, dedicate în special Zilei Internaționale a Copilului, dar și proiecte culturale, istorice și de promovare a tradițiilor și multiculturalității. Totodată, au fost aprobate referatele de necesitate pentru asigurarea logisticii, a cheltuielilor curente și a renovărilor necesare la nivelul filialelor.

Tot în cadrul lucrărilor, a fost prezentată activitatea deputatului UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, cu   detalierea întrebărilor și interpelărilor adresate membrilor Guvernului, demersuri esențiale pentru soluționarea problemelor identificate în rândul comunității ucrainene. De asemenea, a fost subliniată activitatea diplomatică intensă și seria de întâlniri la nivel înalt din ultima perioadă, printre care: participarea la Forumul Internațional de Coeziune de la Kiev, întrevederile cu reprezentanții Administrației Regionale de Stat și ai Consiliului Regional Cernăuți, precum și discuțiile cu Administrația Regională de Stat din Ivano-Frankivsk. La nivel național, activitatea a fost marcată de participarea la consultările convocate de președintele Nicușor Dan, dar și de numeroasele întâlniri desfășurate în mijlocul comunităților ucrainene din țară, menite să asigure un dialog permanent cu cetățenii.

Tot în cadrul ședinței, a fost evaluat stadiul implementării hotărârilor adoptate de Consiliul UUR în ședințele precedente. Analiza a reliefat faptul că deciziile sunt respectate și aplicate cu maximă rigoare, atât la nivel central, cât și la nivel județean și local, aspect reflectat direct în eficiența și coerența activităților curente ale tuturor structurilor Uniunii.

În încheierea lucrărilor, Consiliul Uniunii a adoptat hotărârile adecvate pentru soluționarea tuturor problemelor și măsurile analizate, documentele fiind semnate de toți membrii Radei. Următoarea ședință de lucru a Consiliului va avea loc la o dată care va fi comunicată filialelor în timp util.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...