Ședință extraordinară a membrilor UUR-Maramureș, la Sighetu Marmației

Pe 24 iulie, la Sighetu Marmației, Președintele UUR Nicolae-Miroslav Petrețchi a convocat Comitetul Filialei Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, Birourile organizațiilor locale ale UUR și aleșii locali ai Uniunii într-o ședință extraordinară pentru a discuta strategii importante de sprijin și reprezentare a comunității ucrainene din județ.
În cadrul discuțiilor, au fost analizate modalități de a îmbunătăți colaborarea dintre organizațiile noastre și Comitetul Filialei, precum și de a stimula activitatea organizațiilor care nu au atins chiar rezultatele dorite la alegerile locale.
”Am convenit împreună să atragem oameni noi în organizațiile noastre, pe care să îi instruim prin participarea la cursurile de perfecționare pe care le organizăm în această vară. Cei care au candidat și s-au remarcat la alegerile locale vor fi mai aproape de noi, fiind implicați în proiecte pe care le vor desfășura independent.
Îmi doresc să fim mult mai prezenți în viața comunității, inclusiv prin reanalizarea fundamentală a evenimentelor culturale pe care le organizăm, prin diversificarea și multiplicarea acestora. Un alt punct important pe care l-am adus în atenție a fost îmbunătățirea colaborării dintre organizații, filială și autoritățile publice locale, aspect inclus și în statutul nostru.
De asemenea, doresc să creștem capacitatea de sprijin a administrațiilor locale din Ucraina și Republica Moldova, având în vedere că aceste localități se învecinează cu numeroasele noastre comunități. Comitetul organizațiilor va avea, în urma propunerii pe care am formulat-o, ședințe periodice, pentru a fi cu toții la curent și a răspunde mai rapid și eficient la solicitările comunității.
Îmi doresc ca problemele organizațiilor să fie rapid cunoscute, pentru a găsi împreună cele mai bune soluții și pentru a fi cât mai aproape de oameni”, informează Nicolae-Miroslav Petrețchi pe contul său de Facebook.
 

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...