Situația financiară în care se află în prezent Radio România și a SRTv

Situația financiară critică prin care trec Radio România și Societatea Română de Televiziune (SRTv) califică cele două instituții pentru acordarea unui ajutor de urgență, înainte de aplicarea creșterii salariului minim pe economie, semnal de alarmă pe care Nicolae Miroslav Petrețchi l-a transmis printr-o interpelare adresată, pe 9 octombrie, prim-ministrului Marcel Ciolacu.
În ultimii 18 ani, în ciuda creșterii ofertei de canale și a numărului de studiouri teritoriale, într-o abordare consecventă a misiunii publice și a acoperirii unor domenii extinse precum știri, educație, artă, cultură, documentar/publicistică și minorități etnice, alocațiile financiare au scăzut semnificativ, ajungând aproape la nivelurile din anul 2005.
Nicolae Miroslav Petrețchi i-a atras atenția premierului că această situație financiară fragilă face ca o parte a personalului de execuție să fie plătit la minimul grilei, fapt îngrijorător, care intră în contradicție și cu necesitatea creșterii salariale conform prevederilor legale.
În cazul radioului public, consecința este reducerea la jumătate, pe timpul nopții, a puterii emițătoarelor în unde medii, fiind afectate inclusiv programele în limbile de circulație internațională. De asemenea, bugetul anual al SRTv nu este ajustat costurilor suplimentare necesare evenimentelor majore pe care TVR le transmite și nu acoperă cheltuielile pentru dezvoltare și investiții.
Activitatea celor două instituții publice, extrem de importante într-un stat democratic şi modern, vectori de propagare a mesajului european şi euroatlantic, necesită măsuri urgente ale Guvernului, a subliniat deputatul în interpelare.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...